Grindeanu demite toţi secretarii de stat de la Ministerul Dezvoltării: „Shhaideh nu mai poate semna nimic“. Premierul, ameninţat cu o plângere penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, duminică, la Guvern, că a demis toţi secretarii de stat, secretarul general şi secretarul general adjunct de la Ministerul Dezvoltării, pentru ca Sevil Shhaideh să nu mai poată semna nimic, nici prin interpuşi. În replică, Sevil Shhaideh a anunţat că face plângere penală împotriva premierului.

„Nu accept ca acest program (PNDL) să fie folosit în scopuri politice şi nu am de gând să tolerez aşa ceva şi tocmai pentru a înlătura orice umbră am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării, pentru secretarul general şi secretarii generali adjuncţi. De astăzi, doamna Sevil Shhaideh nu mai poate semna nici dumneai, nici prin interpuşi niciun act care să aibă legătură cu PNDL“, a declarat Sorin Grindeanu. 

El a mai spus că o invită pe Sevil Shhaideh luni la o discuţie pentru a-i comunica stadiul proiectelor în derulare. „Ştiu că este un om care în final va respecta legea“, a spus Grindeanu.

În replică, ministrul demisionar al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a anunţat, duminică, la Antena 3, că ia în calcul să facă o plângere penală împotriva premierul Sorin Grindeanu, după declaraţiile acestuia potrivit cărora PNLD 2 riscă să fie folosit politic.

”În acest moment am venit la minister pentru a verifica toate efectele juridice ale măsurii. Prin decizia sa, doreşte blocarea fondurilor europene. Să nu uităm că mâine erau discuţii cu  reprezentanţii Comisiei Europene. Sunt cu tot aparatul de specialitate pentru a vedea efectele juridice. Şi cu avocaţii”, a declarat Sevil Shhaideh.

Ea a precizat că se caută identificarea tuturor soluţiilor pentru ”deblocarea acestei instituţii publice importante a statului român”, afirmând că ”încearcă” să-i facă o plângere penală premierului.

”Mi-am contactat avocaţii şi încerc să-i fac o plângere penală pentru aceste afirmaţii mincinoase. Domnul Grindeanu nu a ştiut niciodată nicio procedură a niciunui program din această instituţie, domnia sa văd că spune că de cinci luni eu nu am făcut nimic, dânsul nu ştie nici măcar data la care s-au terminat depunerile acestor proiecte, numărul lor şi ce înseamnă analiza acestor proiecte. (...) Dacă ar fi avut măcar decenţa minimă să citească comunicatul pe care l-am dat, în acel comunicat spuneam că am semnat inclusiv două sute de milioane de lei în cadrul Programului Operaţional, acea informaţie nu l-a interesat pe domnul Grindeanu. Fondurile europene nu erau importante pentru domnia sa şi din aceste considerente am simţit nevoia să spunem că şi programul PNDL îşi continuă activitatea aşa cum a fost stabilit în proceduri. Aceste ordine erau pe circuitul de avizare, au început să se semneze la vremea la care am dat acel comunicat. Am vrut să arătăm că ministerul îşi vede în continuare de treabă şi că ne desfăşurăm activitatea fără sincope”, a spus ministrul demisionar al Dezvoltării.

Întrebată dacă va merge, luni, la discuţia la care premierul a invitat-o privind aceste proiecte, Shhaideh a răspuns că nu a urmărit declaraţiile acestuia.

”Există măsuri instituţionale de invitare şi de discuţii”, a spus Shhaideh.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”