George Simion: Această guvernare este un sat fără câini, în care nu ştie stânga ce face dreapta. Impun măsuri restrictive pe care ei nu le respectă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Copreşedintele AUR George Simion susţine că actuala guvernare este "un sat fără câini" în care nu ştie stânga ce face dreapta şi că guvernanţi impun măsuri restrictive pe care ei nu le respectă, dar au aşteptări de la români să facă acest lucru, referindu-se la imaginile în care ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi ministrul Muncii, Raluca Turcan, nu poartă mască de protecţie.

George Simion a afirmat, miercuri, că îi solicită ministrului Afacerilor Interne să spună cum au fost sancţionaţi Vlad Voiculescu şi Raluca Turcan pentru nepurtarea măştii de protecţie. 

„Aşa cum au fost identificaţi huliganii violenţi de la proteste din Piaţa Unirii, la fel şi din partea forţelor de ordine trebuie identificaţi responsabilii. Avem probleme pentru că s-au impus aceste măsuri de restricţii şi cerem ministrului de Interne să spună public cum au fost penalizaţi miniştri care nu respectă restricţiile, ministrul Vlad Voiculescu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi ministrul Sportului, Eduard Novak, toţi nu au purtat mască. Noi, AUR, suntem un partid care militează pentru libertate şi împotriva obligativităţii portului măştii în spaţiul public. (...) Se pare că această guvernare este un sat fără câini în care nu ştie stânga ce face dreapta, în care se impun măsuri restrictive pe care ei, în primul rând, nu le respectă şi au aşteptări de la români să le respecte", a declarat George Simion.  

El a precizat că se va lupta ca legea să fie aceeaşi pentru toţi, şi pentru protestatari, dar şi pentru jandarmi. 

„Avem probleme cu prefectul din Bucureşti care a fost numit politic, s-au politizat funcţiile de prefect şi acest prefect a făcut acuzaţii grave împotriva AUR că suntem organizatorii protestelor, că stăm în spatele protestelor, AUR şi George Simion. Aşa că ministrul care este deasupra prefecţilor trebuie să dea socoteală pentru prefectul din Bucureşti, pentru prefectul din Brăila şi pentru prefectul din Suceava. Aşteptăm măsurile pe care le va lua domnul ministru şi ne luptăm până la capăt pentru ca legea să fie la fel pentru toţi, şi pentru protestatari, şi pentru jandarmi, care fac uz de violenţă, şi pentru miniştrii şi pentru românii simpli care trebuie să respecte sau nu anumite restricţii. Dacă constatăm că atunci când plantezi un copac nu trebuie să porţi o mască că eşti în aer liber, haideţi să desfiinţăm obligativitatea portului măştii în spaţiul public, haideţi să luăm nişte măsuri pe care să le respecte toată lumea, nu ca în fabula lui Alexandrescu, noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei”, a mai transmis co-preşedintele AUR.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat că toată lumea este egală în faţa legii, referindu-se la faptul că ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi ministrul Muncii, Raluca Turcan, au fost văzuţi fără mască de protecţie în spaţii publice, precizând că, potrivit legii, amenda poate fi dată în termen de şase luni de la săvârşirea contravenţiei.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a fost fotografiat luni, fără mască de protecţie COVID-19, pe holurile Parlamentului, relatează Ştirile Pro TV. Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a precizat că era într-o conferinţă video şi şi-a dat jos masca pentru intervenţie şi că nu era nici o persoană la mai puţin de 10 metri. ”Fără îndoială, am greşit şi toate criticile sunt justificate”, conchide ministrul.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a fost fotografiată într-o remorcă, fără mască de protecţie, alături de preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, şi alte şase persoane, între care un copil. Imaginile au fost surprinse la acţiunea de împădurire care a avut loc sâmbătă, iar unul dintre participanţi este internat în spital cu coronavirus.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor