Geoană va fi citat în dosarul senatorului Cătălin Voicu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană susţine că nu a intervenit în actul justiţiei

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, Marian Oprişan şi Manuela Mitrea, soţia social-democratului Miron Mitrea, vor fi citaţi în dosarul în care senatorul Cătălin Voicu este acuzat, printre altele, de trafic de influenţă, anunţă RTV.

Şi vicepreşedintele filialei PSD Dolj, Maria Schutz, ar urma să se prezinte la DNA, pentru a da declaraţii în cazul Voicu.

Potrivit procurorilor DNA, senatorul Cătălin Voicu ar fi intervenit pe lângă magistraţii de la Înalta Curte, Tribunalul Bucureşti sau Consiliul Superior al Magistraturii pentru soluţionarea dosarelor în care care erau implicaţi Marian Oprişan, Manuela Mitrea şi Mariei Schutz.

De asemnea, Cătălin Voicu este acuzat că ar fi intervenit şi pentru rezorvarea favorabilă a dosarelor oamenilor de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic.

Senatorul Cătălin Voicu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pe 30 martie. Recursul depus de avocaţii acestuia a fost respins de compeltul de nouă judecători ai ÎCCJ pe 2 aprilie.


Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă