Geoană, "urecheat" pentru că l-a criticat pe Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul lider al PSD, Mircea Geoană ar fi fost muştruluit în Comitetul Executiv Naţional (CEx) al social-democraţilor, pentru că ar fi atras atenţia asupra tendinţei existente în partid de „a se pune botniţe".

Surse din PSD susţin că, în şedinţa forului de conducere al PSD desfăşurată vineri seara, lui Geoană i s-ar fi reproşat că a ajuns la presă scrisoarea critică la adresa conducerii PSD, scrisă de el.

Geoană s-ar fi apărat spunând că documentul era pentru „consumul intern" al partidului şi că nu ştie cum a ajuns pe mâinile jurnaliştilor. Cu cateva ore înainte de şedinţă Geoană a declarat şi public că documentul era doar pentru uzul membrilor PSD.

Fostul preşedinte al PSD ar mai fi spus că el a transmis scrisoarea cu pricina prin e-mail, tuturor membrilor partidului. Potrivit surselor citate, unii membri ai CEx i-ar fi spus lui Geoană că nu au primit nici un astfel de document, în schimb presa l-a primit.

În Cex nu s-a pus problema unei sancţiuni aplicabile lui Geoană. Discuţia din şedinţă ar fi pornit de la faptul că Geoană ar fi solicitat ca la Congresul de azi să ia cuvântul deşi pe ordinea de zi figurau doar patru vorbitori: Victor Ponta, Adrian Năstase, Liviu Dragnea şi Ion Iliescu.

În cele din urmă solicitarea lui Geoană a fost respinsă astfel încât acesta nu se va mai adresa participanţilor la Congres. Aceleaşi surse spun că Geoană ar fi dorit să vorbească pentru a prezenta scrisoarea critică pe care ar fi trimis-o cu o zi în urmă colegilor săi.

"Avem de ales între a prezenta la Congres programul de guvernare al PSD sau a-l lăsa pe domnul Geoană să vorbească", ar fi spus Ponta în CExN al partidului, lăsând să se înţeleagă că dacă Geoană va lua cuvântul, atunci se va renunţa la prezentarea programului PSD, adică, de fapt, la principalul punct al Congresului. "Nu comentez ce spun sursele", a spus liderul PSD, Victor Ponta.

Mircea Geoană a declarat pentru adevarul.ro ca a solicitat ]n CExN să prezinte în faţa Congresului materialul ideologic pe care l-a pregătit, dar membrii CExN au decis ca materialul să fie dat citirii într-o altă reuniune a partidului. "Eu continuu să spun că este nevoie în partid de o dezbatere privind viziunea noastră socială", a spus Geoană.

Mircea Geoană nu a venit până în acest moment la lucrările Consiliului Naţional al PSD care se defăşoară la Sala Palatului, deşi face parte din acest for de conducere.

Mircea Geoană nu a putut fi contactat pentru a oferi lămuriri.

Mai multe pentru tine:
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Horoscop luni, 27 octombrie. Leii au de învățat o lecție importantă, Balanțele iau o decizie radicală
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Critici dinspre PSD pentru Nicușor Dan și USR după slujba de sfințire a Catedralei Naționale: „Oare' om fi uitat cum își rupeau cămășile de pe ei?”
Doi tineri din Cluj au fost arestaţi preventiv, fiind acuzați că au violat minore. Dezvăluiri din anchetă