Geoană şi Vanghelie au plătit pentru înfrângerea lui Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Vanghelie şi Mircea Geoana, joi, la Comitetul Executiv Naţional al PSD FOTO Marian Iliescu

Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova au fost scoşi ţapi ispăşitori pentru înfrângerea lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale şi au fost excluşi din partid. Congresul PSD va avea loc în primăvară.

După o şedinţă care a durat mai bine de şase ore, liderii PSD, reuniţi, joi, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), au luat decizii dure, dar nu pentru Victor Ponta, marele perdant al alegerilor, nici măcar pentru Liviu Dragnea, cel care i-a condus campania lui Ponta, ci pentru oameni care nu au fost în rândul doi al alegerilor. Au plătit cu excluderea din partid senatorii Dan Şova şi Mircea Geoană, precum şi edilul Sectorului 5, Marian Vanghelie. În favoarea excluderii au fost exprimate 86 de voturi „pentru“ şi două „împotrivă“. Surse din partid susţin că împotriva excluderii s-au pronunţat Ion Iliescu şi Cătălin Ivan.

Cel mai deranjat de decizie a fost Marian Vanghelie, care nu se află la prima excludere din partid. „Am ieşit din sală pentru că mi s-a făcut greaţă. Nici la partidul comunist nu s-a întâmplat aşa ceva. Băieţii ăştia doi, Victor Ponta şi Liviu Dragnea, le-a fost frică de congres“, a spus Vanghelie, scăpând o greşeală gramaticală. „A fost o execuţie. Domnul Ponta, cât a fost în Dubai, l-a lăsat pe Dragnea să aranjeze lucrurile“, şi-a vărsat amarul Vanghelie. 

Întrebat despre planurile de viitor şi dacă i-a în considerare înfiinţarea unui partid, Vanghelie a răspuns: „O să vedeţi cine va veni cu mine“. Mircea Geoană a plecat de la şedinţă confuz: nu ştia dacă a fost exclus sau doar suspendat. „Domnul Ponta a făcut propuneri de excluderi pentru un număr de colegi, inclusiv pentru mine, dar după o discuţie, opinia a fost cea legată de suspendarea celor trei până la Congres. Am mai trecut prin astfel de moment. Nu cred că aşa trebuie să procedăm“, a spus Geoană. 

Şova, resemnat

Spre deosebire de Marian Vanghelie, senatorul Dan Şova a fost temperat în declaraţii, spunând presei că se conformează deciziei şi că în viaţa sa urmează o perioadă de „reflexie“. „Accept sancţiunea care mi-a fost aplicată. Cred că este şi justificată. Am încălcat principiul unităţii partidului. Îmi asum greşeala făcută şi este o decizie corectă. Nu mă alătur altui partid. Au fost nişte decizii foarte constructive. Respect decizia. Nu am avut niciodată o relaţie tensionată cu Liviu Dragnea. Am fost taxat pentru ce s-a întâmplat după 16 noiembrie. Nu ştiu dacă este cineva de vină pentru eşecul de la prezidenţiale“, a spus Dan Şova. 

De altfel, Victor Ponta, în discursul sterp ţinut după şedinţă, a subliniat că Dan Şova nu intră în aceeaşi găleată cu Geoană şi Vanghelie. „Votul legat de Geoană şi Vanghelie, pentru că Şova a fost acuzat de prea mult entuziasm, este un prim semnal“, a spus Ponta.

În schimb, Victor Ponta nu a reuşit să explice de ce au fost excluşi Mircea Geoană şi Marian Vanghelie. „Cum să spun eu că este de vină domnul Geoană sau domnul Vanghelie că am pierdut eu alegerile? Nu am ce să-i reproşez domnului Vanghelie, însă cred că avem concepţii diferite. Nu mă tem de o rupere a partidului pentru că am propus şi varianta retragerii mele dacă era o altă propunere acum“, a spus Ponta, lăsând senzaţia că Geoană şi Vanghelie tocmai au fost primiţi în partid, nu daţi afară. 

În rest, liderul PSD a vorbit despre guvernare, despre alegerile din 2012, 2014, ba chiar şi despre cele care urmează, numai despre situaţia tensionată din PSD nu a scos niciun cuvânt. „În primăvară, în baza lucrurilor bune şi în baza lecţiilor şi greşelilor noastre, să avem un nou proiect politic, iar în 2016 să fim cum am fost în 2012, principala forţă politică din România, iar în 2019, dacă va fi să nu le câştigăm, măcar să nu le pierde încă o dată pentru că suntem consideraţi comunişti, protectorii corupţilor“, a mai spus Ponta.

Ioan Rus, săgeţi către Iliescu 

Şedinţa liderilor PSD nu a fost lipsită de reproşuri.  Surse participante la discuţie au susţinut că Ioan Rus, ministrul Transporturilor şi lider PSD Cluj, a avut un schimb de replici acide cu preşedintele fondator al partidului, Ion Iliescu. Rus i-ar fi spus fostului preşedinte că, după alegerile de duminica trecută, Victor Ponta trebuia să fie „dezlipit de eticheta de comunist“. Remarca l-a iritat pe Iliescu, care a interpretat  afirmaţia ca un atac la persoana sa.  „Mă faceţi pe mine comunist? Dacă nu făceam eu Revoluţia, nu mai puteaţi vorbi liber acum“ , a replicat Iliescu.

Congresul, în primăvară

Congresul PSD, în care, cel mai probabil, se va alege un nou preşedinte al PSD, va avea loc în primăvară. Organizarea unui congres extraordinar al partidului, în contextul pierderii alegerilor, a fost un alt subiect care a iscat discuţii interminabile în PSD. Deşi era agreată ideea organizării congresului în primăvară, în urmă cu o săptămână, Liviu Dragnea s-a sucit şi a cerut un congres rapid, în 20 decembrie. Paradoxal este faptul că, deşi atât vicepremierul, cât şi baronii locali erau de acord cu devansarea datei congresului, se dorea rămânerea lui Victor Ponta la cârma partidului. Dimineaţă, înaintea CexN, cîţiva lideri e organizatii, printre care şi Gheorghe Nichita, s-au arătat de acord cu un congres extraordinar în februarie.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”