Gabriela Firea, nemulţumită de modul în care lucrează funcţionarii României la Bruxelles: În loc să ne ajute pe noi, mai mult ne pun furci caudine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi-a arătat nemulţumirea, joi, faţă de modul în care funcţionarii României de la Bruxelles lucrează cu reprezentanţii primăriilor, consiliilor judeţene şi cu cei ai ministerelor în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene.

„Noi avem la Bruxelles nişte funcţionari care sunt trimişi acolo de Guvernul României să ne reprezinte pe toţi, să putem să absorbim ceea ce ne revine ca stat contributor. Dar funcţionarii noştri, în loc să ne ajute pe noi, pe cei din administraţie, pe cei din ministere, mai mult ne pun furci caudine. În schimb, alte ţări, care sunt pe primele locuri la atragerea de fonduri europene, au funcţionari care ajută şi sprijină realizarea proiectelor naţionale sau locale", a spus Firea, potrivit Agerpres

Ea a precizat că munca funcţionarilor români de la Bruxelles ar trebui evaluată în funcţie de modul în care ei se implică pentru sprijinirea proiectelor din ţară, deoarece acum multe dintre acestea sunt blocate, iar altele au suferit corecţii financiare de milioane de euro.

„Nu este acceptabil. Eu am fost la Bruxelles de foarte multe ori şi mi-au arătat birourile reprezentative ale ţărilor din Uniunea Europeană care lucrează pentru a facilita parcursul, şi aşa birocratic, pentru obţinerea acestor fonduri. Iar la noi, când merg primarii, preşedinţii de consilii judeţene, miniştrii la Bruxelles, mai că funcţionarul nu-i dă cu dosarul în cap. (...) Acolo trebuie să fie un profesionist care să reprezinte ţara", a afirmat primarul general.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele