Gabriela Firea: Ne-am fi aşteptat ca în CSAT să se discute despre subiectul măştilor neconforme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea, prim-vicepreşedinte. FOTO Eduard Enea

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat că s-ar fi aşteptat ca în şedinţa CSAT de joi să fie abordat şi subiectul măştilor neconforme şi ulterior să fie anunţate „măsurile care s-au luat atât împotriva celor care au greşit, şi au greşit grav împotriva românilor”.

„Reprezentanţii Guvernului ne-au anunţat cu nonşalanţă faptul că în România, de luni de zile, au pătruns măşti neconforme. Până în acest moment nu avem nicio garanţie din partea actualului Guvern PNL că nu se întâmplă şi în acest moment sau că nu se va întâmpla în continuare această situaţie, aş spune, de neconceput prin care, practic, românii să fie nevoiţi să plătească măşti neconforme care nu îi protejează. Pe de o parte, reprezentanţii Guvernului îi îndeamnă pe români să folosească cât mai mult masca, dar pe de altă parte, vin aproape relaxaţi să informeze asupra faptului că măştile care se găsesc în comerţ sunt neconforme şi, practic, nu îi protejează pe cetăţeni. Este un lucru foarte grav. Noi, reprezentanţii PSD, ne-am fi aşteptat ca în CSAT să se discute despre acest subiect, să se anunţe măsurile care s-au luat atât împotriva celor care au greşit, şi au greşit grav împotriva românilor, cât şi în legătură cu viitorul, adică ce măsuri concrete s-au luat, ce controale se vor face, ce verificări, astfel încât viaţa românilor să nu mai fie pusă în pericol”, a declarat Gabriela Firea, joi într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

Candidata PSD la Senat în Bucureşti a mai spus că sunt semnale că oamenii se găsesc cu dificultate în farmacii medicamentele necesare diabeticilor. „Din păcate, guvernanţii actuali, în special reprezentaţi de către PNL, nu vin cu soluţii pentru români. De asemenea, primim foarte multe semnale din partea bolnavilor cronici. Ei în continuare nu au acces la sănătate decât cu mare dificultate, cu programări, cu liste de aşteptări. Nu este normal. Suntem singura ţară din Uniunea Europeană care menţine clasificările de la începutul pandemiei, şi anume spitale COVID, spitale suport COVID şi celelalte unităţi spitaliceşti în care se pătrunde foarte dificil şi cu reguli inumane impuse de ministrul liberal al Sănătăţii. În întreaga lume civilizată orice pacient, fie că este COVID sau suferă de o afecţiune cronică sau acută, se poate trata într-o unitate spitalicească fără probleme, pentru că de aceea plătim cu toţii asigurări către stat, să putem să beneficiem de tratamente moderne, de ultimă generaţie”, a completat Firea. 

Premierul Ludovic Orban a anunţat că autorităţile vor face în continuare controale „foarte serioase” în care se va verifica dacă măştile de protecţie scoase pe piaţa românească sunt conforme cu cerinţele. Orban recomandă cumpărarea de măşti produse în România, arătând că există zeci de producători români care scot pe piaţă măşti conforme cu toate cerinţele impuse de Uniunea Europeană.

ANPC a făcut mai multe controale în urma cărora a găsit măşti neconforme, aplicând amenzi şi transmiţând alerte în Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.

Ministrul Economiei Virgil Popescu a spus, miercurea trecută, că aproximativ jumătate din măştile care se găsesc în comercializare în momentul de faţă în reţelele de distribuţie nu ne protejează.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că măştile neconforme trebuie retrase din comerţ şi comercianţii amendaţi, subliniind că trebuie să facem diferenţa între măşti de protecţie şi pur şi simplu obiecte cu care poţi să acoperi faţa, gura, care nu au acelaşi grad de protecţie. CSAT urmează să aprobe joi Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România, după ce aceasta a fost aprobată vinerea trecută de către Executiv

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor