Gabriela Firea a anunţat că va propune revenirea gratuităţii biletelor de tren pentru studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Gov.ro

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a avut o întâlnire cu reprezentanţii tinerilor din România, în cadrul căreia a discutat despre majorarea locurilor din tabere, mai ales că se apropie şi vacaţa studenţilor, şi a anunţat că va propune revenirea gratuităţilor la transportul cu trenul, pentru studenţi.

Gabriela Firea anunţă, duminică, pe pagina sa de Facebook, că lunar are întâlniri cu reprezentanţii tinerilor din România.

„Am vrut neapărat să discutăm subiectul taberelor, mai ales că în curând şi studenţii intră în vacanţă. Avem în dezbatere publică proiectul pentru acest an şi am anunţat deja o majorare a numărului de locuri, de la 2.300 până la 3.500, mai mult decât anul trecut. Mi-aş fi dorit resurse şi pentru majorarea sumei pentru mesele zilnice din tabere care acum este 52 de lei/zi pentru fiecare student. Un pacient dintr-un spital sau un copil dintr-un centru de plasament mănâncă zilnic trei mese cu 22 lei, sumele fiind dublate în acest an de Guvern. Creştem şi numărul de serii, de la 4 la 6, o dată cu majorarea numărului de locuri”, a anunţat Firea.

Gabriela Firea a subliniat că reprezentaţii ministerului pe care îl conduce vor verifica toate firmele care câştigă contracte pentru taberele studenţeşti şi care trebuie să ofere exact ce au promis. „Nu vreau ca studenţii care merg în tabere să mai fie cazaţi în condiţii proaste”, a scris Gabriela Firea.

Ministrul mai precizează că şi în vacanţa de iarnă ar putea fi organizate tabere pentru tineri şi că se lucrează la deblocarea Legii Tineretului.

„Împreună cu studenţii ne organizăm ca în vacanţa de iarnă să existe tabere! Am stabilit formarea unui grup de lucru pentru a lucra la metodologie. De asemenea, formăm un grup de lucru cu federaţiile şi reprezentaţii ministerului pentru a debloca Legea Tineretului. Mi-aş dori un buget mai generos, din care să fi putut direcţiona mai mult către proiectele destinate tinerilor, dar economia ţării nu şi-a revenit după pandemie, criza facturilor la energie şi gaze. În plus, resimţim în fiecare zi consecinţele războiului de la graniţă. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse este nou şi doar actele pentru funcţionarea instituţiei am reuşit să le punem la punct abia în luna martie. Cu muncă titanică, fără personal suficient şi fără salarii aproape trei luni. Am anunţat deja două proiecte pentru studenţi şi tinere familii care vor fi aprobate în foarte scurt timp. Guvernul din care fac parte chiar îşi doreşte să facă lucruri pentru tineri”, mai scrie Firea.

Gabriela Firea a anunţat şi că va propune revenirea gratuităţilor la trasportul cu trenul, pentru studenţi. 

„Voi propune chiar să îndreptăm nedreptatea din ultimii doi ani când s-a renunţat la biletele gratuite la transportul cu trenul. Nu a fost nici un fel de pomană, iar tinerii ştiu bine cât de utilă a fost măsura. Nu am auzit reacţii, iar măsura nedreaptă a fost acceptată fără cuvinte multe. Toate discuţiile pe care le am cu tinerii au un singur scop: anul viitor să avem la minister un buget care să ne mulţumească pe toţi. Voi lupta să fie fonduri suficiente. La întâlnirea de astăzi au participat tinerii din conducerea Uniunii Studenţilor din România, Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi colegii mei din minister”, a mai scris Gabriela Firea.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început