Gabriel Petrea, fostul lider al tinerilor social-democraţi, s-a înscris în Pro România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat, luni, că fostul lider al tinerilor social-democraţi, Gabriel Petrea, care a votat pentru moţiunea de cenzură de săptămâna trecută, s-a înscris în Pro România.

Ponta a fost întrebat, luni, la Palatul Parlamentului, dacă vor mai veni parlamentari PSD la Pro România, răspunzând: „Da, astăzi s-a înscris şi domnul Gabriel Petrea. Şi Mihai Niţă. Mai vin şi alţii, dar, sincer, acum chiar pot să pun o selecţie mult mai dură pentru că nu am nevoie de voturile lor”.

Gabriel Petrea, fostul lider al TSD, a votat moţiunea de cenzură şi a fost dat afară din PSD.

El a explicat că a vrut să cadă guvernul deoarece vede interes zero pentru reconstrucţia partidului şi pentru îmbrăţişarea unui mesaj european, dar şi pentru formarea unei echipe capabile să câştige alegerile de anul viitor.

El  a mai spus că opiniile sale şi ale colegilor au fost ignorate, iar falimentul acestei strategii politice s-a văzut la moţiunea de cenzură.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani