Gabriel Oprea, în cursa pentru un loc de deputat în Bucureşti. Ce l-a determinat pe fostul ministru de Interne să candideze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anunţat că va candida ca independent pentru un mandat de deputat în Bucureşti, el explicând că Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), partid pe care l-a fondat, este într-un litigiu cu PMP. Oprea susţine că a decis să candideze „la cererea militarilor şi poliţiştilor din toată ţara şi mai ales din Bucureşti”.

Gabriel Oprea a făcut anunţul privind candidatura sa ca independent pentru Camera Deputaţilor, duminică, într-o conferinţă de presă organizată la sediul Uniunii Militarilor şi Politiştilor “Mihai Viteazul” din Capitală. „Am revenit la UNPR, m-au ales colegii iarăşi preşedinte, suntem într-un proces cu PMP-ul şi până atunci am hotărât să îi reprezint, la cererea lor, a militarilor, a poliţiştilor, să îi reprezint prin asociaţie şi din Parlamentul României, Comisia de Apărare”, a anunţat Gabriel Oprea.

Fostul vicepremier susţine că a decis să candideze „la cererea militarilor şi poliţiştilor din toată ţara şi mai ales din Bucureşti” şi s-a arătat ”convins că va primi încrederea multor patrioţi români şi special a militarilor şi familiilor lor”.

„Sunt un om care m-am bătut pentru securitatea naţională a României în sensul bun al cuvântului. Astăzi parcă trăim într-o altă lume, avem un duşman comun, este această pandemie cred că trebuie toţi să fin solidari şi vedeţi şi dumneavoastră că în întreaga lume care luptă împotriva acestei pandemii în primele rânduri sunt alături de medici, de personalul medical sunt militarii şi poliţiştii oameni care jură să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii”, a mai explicat Oprea.

Gabriel Oprea a fost prefect al Capitalei, a deţinut două mandate de deputat şi unul de senator, fiind ales în Capitală şi a fost de asemenea ministru în mai multe Guverne, deţinând mai multe portofolii, inclusiv pe acela de vicepremier pentru siguranţa naţională.

În mai 2018, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru ucidere din culpă, în dosarul deschis după moartea poliţistului Bogdan Gigină, care făcea parte din dispozitivul de însoţire a ministrului.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul