Fuziunea PNL-ALDE avansează. Stroe: „Probabil săptămâna viitoare putem avansa data Consiliului de unificare”. Ce spune despre negocierile cu PMP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionut Stroe FOTO Inquam Photos

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionut Stroe, a vorbit într-o conferinţă de presă despre negocierile purtate de liberali în vederea fuziunii, atât cu ALDE, cât şi cu PMP. În ciuda scandalului izbucnit în interiorul formaţiunii conduse de Diaconescu, Ionuţ Stroe a transmis că liberalii rămân deschişi negocierilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, data unei unificări cu ALDE ar putea fi avansată chiar săptămâna următoare.

Purtătorul de cuvânt al PNL a anunţat că în privinţa negocierile pe care liberalii le poartă cu ALDE, a avut loc prima întâlnbire pentru negocieri. „Astăzi a avut loc prima întâlnire între cele două comisii de negociere, aş putea aprecia că a fost un start foarte bun al acestor discuţii, a avansat considerabil această idee a fuziunii celor două partide şi după prima întâlnire despre care aş putea să spun că a fost una consistentă, vă pot înştiinţa că s-au armonizat viziunile celor două partide, s-au stabilit câteva obiective comune şi bineînţeles s-a definitivat un parcurs procedural pe care ambele structuri de conducere ale celor două partide urmează a-l valida în cadrul conducerilor lor pentru a avea acest congres de fuzionare cât mai curând posibil. 

„Noi, PNL, suntem încrezători, după această primă întâlnire, că probabil săptămâna viitoare putem avansa chiar data consiliului de unificare”, a completat liberalul. 

Întrebat cum vor acţiona liberalii în contextul izbucnirii scandalului din PMP, după informaţiile apărute cu privire la fuziunea dintre cele două partide, Ionut Stroe a declarat că PNL rămmâne deschis negocierilor. 

„În continuare, discuţiile cu PMP sunt deschise din punctul nostru de vedere. Întradevăr, au o perioadă de discuţii interne(...) Pot să reafirm disponibilitatea totală din partea noastră în a continua aceste discuţii pentru a defibnitiva ceea ce numim noi, unificarea tuturor curentelor de dreapta din politica românească în acest an”, a declarat Ionut Stroe. 

Întrebat cu cine vor continua liberalii discuţiile de fuziune în vederea fuziunii cu PMP, purtătorul de cuvânt al PNL a răspuns: „Probabil vom afla după întâlnirea fixată deja, înţeleg din presă, din luna februarie”. 

În contextul unei posibile fuziuni cu PNL, actualul lider al PMP şi fostul preşedinte de partid s-au acuzat reciproc de negocierea unor funcţii în schimbul fuziunii cu partidul liberalilor. Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a declarat într-un interviu pentru News.ro că actualul preşedinte al partidului, Cristian Diaconescu, a negociat cu PNL, în prezenţa sa, postul de ministru al Justiţiei

În replică, actualul preşedintele PMP, Cristian Diaconescu a respins acuzaţiile lansate de Eugen Tomac şi a susţinut că fostul preşedinte al formaţiunii a transmis o listă cu solicitări de funcţii înaintea negocierilor cu liberalii, în care, potrivit liderului, s-a votat doar varianta colaborării pentru proiecte şi nu o fuziune între PNL şi PMP.

Citeşte şi: Puciul din PMP continuă. Întreaga conducere ar urma să fie schimbată

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”