Frunda, consilierul premierului Victor Ponta, şi-a mutat depozitele de la băncile greceşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gyrogy Frunda, consilier onorific al premierului Victor Ponta, a declarat, marţi, că şi-a transferat banii din băncile greceşti în "altă parte", adăugând că integrarea României în zona euro va fi afectată de criza de la Atena, ca urmare a măsurilor pe care UE le va adopta pe viitor.

"Nu ştiu în ce măsură băncile greceşti din România vor avea de suferit sau nu, dar toţi prietenii mei, inclusiv eu am avut depozite la bănci greceşti, mi le-am mutat în altă parte", a declarat consilierul premierului, citat de RFI.

Gyorgy Frunda consideră că, deocamdată, impactul unui eventual Grexit pentru România va fi mai redus, în condiţiile în care Bucureştiul nu face parte din zona euro. Cu toate acestea, o eventuală revenire a Greciei la drahmă ar îngreuna drumul României către zona euro.

"Ne va îngreuna drumul spre moneda euro, pentru că evident, Uniunea Europeană îşi va lua mai multe măsuri de siguranţă, cu următoarele solicitante în zona euro", a declarat consilierul onorific al premierului.

El a adăugat că vor fi unele consecinţe şi în plan economic, la nivelul exporturilor care vor înregistra o scădere, ca urmare a faptului că "grecii vor trebui să strângă cureaua", dar şi la nivelul turismului, în condiţiile în care românii se vor gândi de două ori îninte de a decide să-şi facă vacanţele la greci.

"Probabil va exista o antipatie (în Grecia-n.r.) faţă de cei care vin din Europa, probabil vor fi mai antipatici nemţii decât românii, dar va exista o atitudine de condamnare a celor "răi", care au luat măsurile împotriva Greciei. Deci şi noi vom avea de suferit de pe urma acestei decizii, mai puţin ca alţii, dar vom simţi şi noi urmările acestor lucruri. Nemaivorbind de fluctuaţiile zonei euro. Vedeţi ce s-a întâmplat ieri pe pieţele financiare, la Bursă, moneda naţională românească a pierdut. Vom avea şi noi de suferit, dar mai puţin decât alţii", a mai comentat Gyorgy Frunda.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro