FOTO Prima şedinţă a PSD cu noua conducere: Mihai Sturzu nu a fost lăsat să intre în sediul PSD. Dragnea: Eu am spus porţi deschise, ei au înţeles închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii s-au reunit, astăzi, în Biroul Permanent Naţional, cel mai restrâns for de conducere, ai cărui membri au fost aleşi ieri la Congresul PSD. Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, s-a prezentat la şedinţa BPN, deşi nu mai face parte din conducerea PSD începând de ieri. Mihai Sturzu nu a fost lăsat să intre de către portar în sediul PSD.

UPDATE Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la finalul primei şedinţe a noii conduceri a PSD: Am stabilit că Florin Iordache se va ocupa cu redactarea proiectului de Cod de Conduită care va fi adus luni în BPN. La sfârşitul unei perioade de 30 de zile să avem o perioadă adoptată. Angajamentul luat ca legea votului prin corepondenţă să fie afoptat în maximum de 3 săptămâni a fost îndeplinit. Am hotărât ca şedinţele viitoare de CExN şi unele şedinţe de BPN să se organizeze în ţară. Vom avea peste două săptămâni un CExN în Ţara Oaşului. Vrem să avem foarte multe discuţii cu oameni. Le-am cerut colegilor mei vicepreşedinţi ca fiecare să prezinte un proiect politic. Le-am cerut colegilor mei să-l desemnăm interimar pe Marian Neacşu secretar general.

Eu i-am sfătuit pe colegii mei să aibă simţul măsurii. Pot să facă declaraţii oriunde. Nimeni nu are interzis. Mi s-a pus o întrebare, dacă există o instituţie de presă în care să nu meargă. Nici vorbă! Le-am spus să fim răbdători şi înţelegători. Când pierd o alegere trec printr-o stare de agitaţie. Niciodată nu s-a interzis accesul. Eu am spus porţi deschise şi alţii au înţeles deschise. Despre Mihai Sturzu numai de bine.

UPDATE Marian Neacşu a fost propus de Liviu Dragnea pentru funcţia de secretar general în urma alegerii fostului secretar general Andrei Dolineaschi în poziţia de vicepreşedinte. Propunerea lui Liviu Dragnea va trebui validată în următorul Comitet Executiv Naţional (CExN) al PSD, adică peste trei săptămâni, însă preşedintele formaţiunii a subliniat că secretariatul general trebuie să îşi înceapă activitatea imediat, astfel încât Neacşu îşi va prelua, interimar, atribuţiile până la un vot al CExN. 

UPDATE Preşedintele TSD, Mihai Sturzu, a avut luni probleme în a intra în sediul partidului, fiind oprit de  portar pe motiv că nu ar fi membru al BPN, cu toate că, potrivit Statutului, liderul tinerilor social-democraţi participă la şedinţe. „Mi se pare revoltător. Domnul portar m-a oprit, a spus că n-am voie să vin la partid, că nu sunt membru al Biroului Mi se pare incredibil. Sunt preşedintele TSD, prin Statut încă cu drept de vot în BPN. Orice membru PSD trebuie să intre în sediul partidului", a afirmat Sturzu. 

Nu de acelaşi tratament a avut parte liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, care a fost primit la şedinţa social-democraţilor fiind invitat de preşedintele Liviu Dragnea. Potrivit unor surse social-democrate, acesta va participa săptămânal la şedinţele PSD datorită funcţiei de preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Juddeţene din România, însă nu va avea drept de vot


Social-democraţii au validat duminică, în Congresul Extraordinar al partidului, alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD şi au votat noua echipă de conducere. Nu a fost nicio surpriză: Valeriu Zgonea a fost ales numărul 2 în partid, în timp ce singurul contestatar al lui Dragnea, liderul TSD Mihai Sturzu, n-a prins un loc în conducerea PSD.

„Locotenenţii“ lui Dragnea

Preşedinte executiv: Valeriu ZgoneaPerdant: Constantin Niţă.

Vicepreşedinţi: Andrei Dolineaschi, Victor Negrescu, Georgian Pop, Nicolae Bănicioiu, Ionuţ Vulpescu, Mihai Tudose, Gheorghe Şimon, Gabriel Vlase, Mihai Chirica şi Viorel Ştefan. Perdanţi: Mihai Fifor, Adrian Dobre, Constantin Niţă, Mihai Sturzu şi Cătălin Rădulescu.

Vicepreşedinţi (locurile rezervate femeilor): Gabriela Firea, Olguţa Vasilescu, Ecaterina Andronescu şi Doina Pană. Perdante: Gabriela Creţu şi Aurelia Fedorca.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”