Fostul ofiţer SRI Dragomir deconspiră un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. Manda: „Ne-a şocat. Am repetat unele întrebări pentru că nu credeam“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Dragomir, înaintea audierii în cadrul Comisiei parlamentare de control al SRI. În planul doi, Claudiu Manda, preşedintele Comisie. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Claudiu Manda, a declarat, marţi, după audierea fostului ofiţer Daniel Dragomir, că acesta a dat detalii cu privire la felul „cum funcţionau lucrurile” în perioada 2009-2013. Potrivit lui Manda, Dragomir a spus că un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor a beneficiat de sprijinul SRI, în vreme ce o altă persoană ar fi fost anchetată de DNA la intervenţia SRI.

„Ne-am propus să înţelegem cum funcţiona mecanismul în interiorul SRI în ceea ce priveşte mandatele de ascultare pe presupuse fapte de terorism sau conexe, mandate care erau  - spune Dragomir - pe câte 6 luni, prelungite pe câte 3 luni, care duceau până la 5 ani de ascultare, după care aceste informaţii au fost solicitate de DNA şi folosite de DNA în acuzarea persoanelor de infracţiuni de corupţie”, a declarat Manda.

El a precizat că Daniel Dragomir a prezentat probe în acest sens şi a explicat cum funcţionau lucrurile în perioada 2009-2013 şi unde ar trebui să facă verificări Comisia „pentru a se edifica”.

„S-a referit doar până în 2013. (...) A lăsat la Comsie o listă de 65 de persoane, ofiţeri activi SRI, inactivi SRI, persoane din media, persoane politice şi persoane din mediul economic, le indică să le invităm la Comisie, să le punem întrebări pentru a proba ceea ce spune Dragomir. Analizăm ordinea persoanelor, competenţele de a invita la Comisie persoane care nu sunt angajaţi SRI. A dat exemple de persoane politice care au fost susţinute de SRI media, şi anume ordine date de cei din conducerea SRI, a indicat persoana care dădea oridine, a indicat persoana politică care a beneficiat de susţinea aceasta. Săptămâna viitoare aduce probele care susţin acest lucru”, a explicat şeful Comisiei SRI.

De asemenea, potrivit lui Manda, fostul colonel SRI a vorbit despre ţintele pe care le alegeau cei din conducerea Serviciului Român de Informaţii, precizând că a „şi dat exemplu de persoană şi de mecanism de decizie care a dus la desemnarea acestei ţinte pe care DNA şi SRI le-au anchetat”.

„Ne-au şocat numele. Persoana politică despre care Dragomir susţine şi va aduce probe în susţinerea domniei sale că a beneficiat de susţinerea personelor şi instrumentelor pe care unii din angajaţii SRI le aveau la dispoziţie este un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. A spus de persoane din conducerea SRI care au folosit acele culoare media despre care Dragomir a făcut referire la televizor, dar spunea cum acele culoare media au fost folosite pentru a sprijni mediatic persoane politice, a dat exemplu, ne-a spus un nume. Aşteptăm la următoarea întâlnire dovezile şi probele”, a precizat Manda.

El a spus că marţea viitoare va avea loc o nouă audiere a lui Daniel Dragomir.

Daniel Dragomir, fostul colonel SRI, spunea în urmă cu câteva zile că politicieni, oameni de afaceri sau jurnalişti au fost interceptaţi pe mandate de siguranţă naţională, timp de cinci ani, după care Laura Codruţa Kovesi, cea care a semnat mandatele, le-a cerut la DNA odată cu mutarea ei.

”În 2009-2013, mai mulţi oamenii de afaceri, politicieni, oameni din societatea civilă şi media au fost interceptări pe mandate de siguranţă naţionale pentru activităţi conexe activităţilor teroriste. Repet, oameni politici, de afaceri şi jurnalişti au fost interceptaţi timp de 5 ani continuu, invocându-se chestiuni conexe activităţilor teroriste. Mai mult, toate aceste mandate au fost aprobate, avizate şi transmise de fosta şefă a Parchetului General, doamna Kovesi. În 2014, mandatele se obţin 6 luni, după care se pot prelungi 3 luni, s-au obtinut mandate succesive”, a declarat Daniel Dragomir, fostul colonel SRI, la România TV.

Fostul prim-adjunct al directorului SRI, generalul în rezervă Florian Coldea a infirmat categoric, într-un interviu acordat publicaţiei ziare.com,  acuzaţiile lansate la adresa sa şi a SRI în ultima perioada. El a dat detalii despre relaţia pe car a avut-o cu fostul locotenent-colonel SRI Daniel Dragomir, Sebastian Ghiţă sau Liviu Dragnea.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG