Fondul Suveran de Investiţii, atacat de PNL la CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL a sesizat Curtea Constituţională pe proiectul votat săptămâna trecută în Parlament, privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii. În motivarea liberalilor, aceştia invocă încălcarea unei serii de prevederi din Constituţie.

PNL a decis să atace la CCR Legea privind Înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii, acuzând încălcarea unor principii constituţionale.

„Ne întemeiem sesizarea atât pe dispoziţiile art.133 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cât şi pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale”, se arată în sesizarea PNL.

Printre motivele de neconstituţionalitate, liberalii acuză încălcarea principiului bicameralismului, întemeiat pe art.61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţia României. 

„Prin urmare, pentru a aprecia dacă a fost sau nu a fost respectat principiul bicameralismului trebuie evaluate următoarele elemente imuabile:

a) scopul iniţial al legii, în sensul de voinţă politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie;
b) dacă există deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului;
c) dacă există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului”, explică PNL. 

Totodată, în sesizarea liberalilor se mai arată şi că Legea privind Înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii ar mai încălca art.1 alin. 4, în care este precizat principiul sepăraţiei şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art.16 alin.1, dar şi 1rt. 147 alin.4, toate din Constituţia României. 

„În considerarea argumentelor de mai sus rezultă că înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni reprezintă o activitate ce trebuia realizată printr-o reglementare secundară şi nu printr-un act care are forţa legii. În această situaţie, Parlamentul României a încălcat separaţia puterilor în stat prevăzută de art. 1 alin. 4 din Constituţia României, reglementând într-un domeniu care este în competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, viciu care afectează legea în ansamblul său”, precizează PNL.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”