Flutur: "Sunt şi uscături în PDL"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Flutur

Prim-vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, că, din păcate, în PDL sunt şi "uscături", dar partidul nu este avocatul celor fără de lege aşa cum este cazul PSD, unde Victor Ponta este "avocatul teribil al urmaşilor mătuşii Tamara".

Flutur a spus, la Consiliul de Coordonare Local al PDL Suceava, că membrii organizaţiei trebuie să fie corecţi, oneşti şi "să-şi vadă de treabă", arătând că sunt totuşi "unele uscături" în partid, care însă sunt date afară, în timp ce PSD "se adună cu sutele" în jurul celor acuzaţi.

Gheorghe Flutur a afirmat că PDL nu este avocatul celor fără de lege, precizând că acum se vede foarte bine că indiferent de poziţiile ocupate de membri ai partidului, justiţia îşi face datoria.

"Din păcate sunt şi uscături şi suportăm costul politic", a spus Flutur.

La rândul său, secretarul general al PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat că în PDL "cine încalcă legea e pe cont propriu".

"Politicul aflat la putere nu mai ţine în braţe pe nimeni. Cine încalcă legea e pe cont propriu", a spus Bălan.

În ceea ce priveşte PSD-ul, "vedem că nepoţii mătuşii Tamara s-au ascuns sub fusta Parlamentului şi nu se predau", a spus Flutur.

El a adăugat că preşedintele PSD, Victor Ponta, anunţă că va face "nu ştiu ce" când va ajunge la putere, dar este "avocatul teribil al urmaşilor mătuşii Tamara", întrucât încearcă să acopere acuzaţiile aduse membrilor PSD "pentru că miroase a prescriere şi pentru că lumea uită".

Primarii PDL din Cluj-Napoca şi Braşov, Sorin Apostu şi George Scripcaru au intrat în această săptămână în vizorul DNA.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare