Firma fondată de ministrul Dragoș Pîslaru, contracte de milioane de lei cu MIPE în timpul mandatului său
0Ministerul Proiectelor Europene a atribuit recent două contracte pentru activități de consultanță, în valoare totală de aproximativ 4,6 milioane de lei, către firma Civitta Strategy & Consulting, fondată și administrată în trecut de către ministrul de resort, Dragoș Pîslaru.
Cel mai recent contract a apărut în Sistemul Electronic de Achiziții Publice pe data de 2 decembrie 2025. Ministerul a atribuit servicii pentru implementarea Planului de Evaluare a Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027. Suma prevăzută în acord se ridică la 3,7 milioane de lei. Documentația tehnică prevede evaluarea măsurilor de incluziune și reducere a sărăciei, analiza impactului intervențiilor în asistență tehnică, precum și derularea unor activități pentru creșterea capacității de evaluare în cadrul unei direcții generale din minister.
Două contracte câștigate cu MIPE, după venirea lui Pîslaru
Anterior, Ministerul Proiectelor Europene a parafat o altă înțelegere contractuală cu aceeași societate comercială. Pe 24 iulie 2025, părțile au semnat un contract în valoare de 920.000 de lei pentru evaluarea Acordului de Parteneriat 2021-2027, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și de investiții în perioada de programare. Acordul stabilește liniile strategice de finanțare și complementaritatea dintre fondurile și programele specifice Politicii de Coeziune în perioada de programare 2021-2027, precum și posibilitățile de finanțare a nevoilor de dezvoltare din alte surse financiare.
Mai exact, obiectul achiziției a vizat lotul 3, concentrat pe obiectivul „O Europă mai conectată prin dezvoltarea mobilității”.
Astfel, în a doua jumătate a anului 2025, fosta firmă a ministrului a adjudecat lucrări de evaluare și consultanță în valoare totală de peste 4,6 milioane de lei de la ministerul de resort.
Firmă abonată la contracte cu statul
Succesul companiei în relația cu statul român nu se limitează doar la contractele cu MIPE. Numai în ultimii trei ani, Civitta Strategy & Consulting a derulat aproximativ 40 de contracte cu diverse instituții ale statului, valoarea totală a acestora depășind suma de peste 7 milioane de euro
Printre instituțiile care au apelat la serviciile de consultanță ale fostei firme a lui Pîslaru se numără Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltării, Primăria Capitalei, Ministerul Energiei, dar și numeroase administrații locale din țară, precum Consiliul Județean Botoșani sau Primăria Mizil.
Dragoș Pîslaru a deținut 20% dintre acțiuni
Legătura dintre actualul ministru și compania câștigătoare are un lung istoric. Potrivit Jurnalul.ro, societatea a luat ființă la 15 decembrie 2007 sub numele de SC Gea Strategy & Consulting SA. Sursa citată menționează că Dragoș Pîslaru a fost fondator, administrator și deținea 20% dintre acțiuni la momentul înființării, iar sediul social a funcționat inițial într-un apartament proprietate personală al acestuia, situat în zona Arcului de Triumf.
Aceeași sursă notează că structura inițială a acționariatului a fost una complexă și a inclus mai multe persoane extrem de influente, precum președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, fostul premier Florin Cîțu și fostul ministru al bugetului, Liviu Voinea. De-a lungul timpului, componența firmei s-a modificat. Dragoș Pîslaru a ieșit din firmă în timpul mandatului său de ministru al muncii din guvernul tehnocrat, a revenit ulterior ca „partener” cu 0,5% dintre acțiuni și s-a retras definitiv înainte de a prelua mandatul de europarlamentar. În prezent, conform datelor oficiale, compania Civitta Strategy & Consulting este deținută de entități juridice din Estonia și Lituania.
Contactat de „Adevărul” pentru a oferi lămuriri, Dragoș Pîslaru nu a transmis niciun răspuns până la ora publicării articolului. Ulterior, ministrul a transmis un drept la replică pe care îl publicăm integral:
„Referitor la articolul intitulat „Firma fondată de ministrul Dragoș Pîslaru, contracte de milioane de lei cu MIPE în timpul mandatului său”, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) face următoarele precizări, pentru informarea corectă a opiniei publice:
Atât în titlu, precum și în corpul articolului, acesta sugerează în mod neîntemeiat că ministrul Pîslaru ar fi acordat personal contracte către o firmă pe care acesta a înființat-o. Această insinuare este falsă și nu are nicio bază factuală sau juridică.
Faptul că o companie de consultanță care a activat de mulți ani în România, cu portofoliu în numeroase instituții publice, câștigă și astăzi contracte prin licitații deschise nu poate fi transformat într-o acuzație la adresa unui fost fondator care nu mai are niciun fel de legătură cu firma de peste 6 ani.
1. Despre istoricul companiei:
În anul 2006, Dragoș Pîslaru a înființat, împreună cu alți asociați, o firmă de consultanță în România. Timp de aproximativ 9 ani, aceasta a devenit una dintre companiile de referință pe piața de profil, cu activitate atât în sectorul public, cât și în sectorul privat, inclusiv în proiecte internaționale derulate cu organizații precum OECD, Banca Mondială, Comisia Europeană și World Economic Forum. În anul 2017, compania a fost achiziționată de o multinațională cu operațiuni în 18 țări.
2. Încetarea oricărei legături cu firma:
În anul 2019, odată cu alegerea sa ca membru al Parlamentului European, Dragoș Pîslaru s-a retras complet din companie și nu mai deține, din acel moment, nicio calitate și niciun interes în aceasta (nici ca acționar, nici ca administrator, nici ca angajat sau colaborator).
În prezent, potrivit datelor oficiale, compania este deținută de entități juridice din Estonia și Lituania și își desfășoară activitatea independent de Dragoș Pîslaru.
3. Despre procedurile de achiziție menționate în articol:
Contractele la care face referire articolul au fost atribuite de MIPE în urma unor proceduri de achiziție publică deschisă, derulate în conformitate cu legislația în vigoare privind achizițiile publice. Documentațiile de atribuire, criteriile de evaluare și comisiile de selecție au fost
gestionate de structurile de specialitate ale ministerului, în mod independent, conform procedurilor standard.
Ministrul Dragoș Pîslaru:
• nu a avut niciun rol în elaborarea documentațiilor de achiziție;
• nu a făcut parte din comisiile de evaluare;
• nu a participat și nu a intervenit în niciun fel în procesul de selecție a ofertanților sau de atribuire a contractelor.
4. Despre relația ministrului cu contractele în discuție:
Afirmațiile sau sugestiile potrivit cărora ministrul ar fi acordat direct aceste contracte către fosta sa firmă sunt lipsite de temei factual. Singurul rol al ministrului, în calitate de ordonator principal de credite, este acela de a se asigura că procedurile legale sunt respectate și că fondurile europene sunt utilizate corect și transparent, indiferent de identitatea operatorilor economici participanți la licitații.
5. Context mai larg
Compania menționată în articol este activă de mulți ani pe piața de consultanță și a derulat contracte cu diverse instituții publice din România, atât înainte, cât și după retragerea ministrului Dragoș Pîslaru din acționariat. Existența unor contracte obținute prin proceduri competitive nu poate fi, în sine, probă a unei influențe nelegale, în absența oricărei dovezi privind implicarea ministrului în respectivele proceduri.
Pentru toate aceste motive, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene consideră că asocierea sugerată între calitatea actuală de ministru a lui Dragoș Pîslaru și contractele atribuite unei companii de la care acesta s-a retras definitiv în urmă cu 6 ani este una eronată și de natură să inducă publicul în eroare, alimentând o stare de neîncredere în legalitatea procedurilor desfășurate la nivel tehnic de Minister.”