Firea: Prin promovarea lui Petrache, PNL arată că refuză să adere la pactul propus de PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Vrânceanu Firea, senator PSD FOTO Mediafax

Preşedintele PSD Ilfov, Gabriela Vrânceanu Firea, crede că numirea liderului PNL Ilfov, Marian Petrache, în fruntea campaniei pentru europarlamentare înseamnă un refuz de a adera la pactul de neagresiune propus de PSD Ilfov.

„PSD Ilfov constată că PNL nu doreşte să renunţe imediat la alianţa nocivă cu PDL în teritoriu, împotriva opţiunilor cetăţenilor şi în afara Protocolului USL. Declaraţiile de azi, de la finalul şedinţei BPN al PNL şi, în special, promovarea preşedintelui PNL Ilfov în Comitetul de organizare a alegerilor europarlamentare, ne duc cu gândul că nu există intenţia aderării la Pactul de neagresiune propus de PSD Ilfov“, a precizat Firea, într-un comunicat de presă.

Firea a atras atenţia că PDLse află în continuare la conducerea CJ Ilfov, deşi locul acela îi aparţine social-democraţilor.

„Considerăm că era timp suficient pentru a se lua o atitudine, din partea conducerii centrale a PNL, dat fiind faptul că nu avea ce căuta nicio zi PDL la conducerea CJ Ilfov, prin funcţia de vicepreşedinte, caz unic în ţară. De asemenea, era necesară o atitudine şi în legătură cu rectificarea din 14 decembrie a CJ Ilfov. Bugetele cuvenite cetăţenilor reprezentaţi de primari PSD au fost transferate către localităţi PDL de către preşedintele CJ Ilfov, totodată şi preşedinte PNL Ilfov, primăriile PSD primind 0 (zero) lei“, a mai spus Firea.

Senatorul PSD aşteaptă din partea partenerilor liberali garanţii pentru respectarea protocolului USL. „Concluzia este că, după şedinţa de azi a BPN al PNL, s-a recunoscut că USL Ilfov nu mai există, acceptându-se alianţa locală a PNL cu PDL. Noi aşteptam garanţii, atitudini pentru respectarea Protocolului USL, şi nu un îndemn la tăcere, la compromis şi o urechere publică. Rufele s-au spălat în familia USL Ilfov timp de un an şi jumătate. Era momentul să fie scoase afară, la aer, pe «sârma» naţională, să nu putrezească“, a mai precizat Firea.

Senatorul PSD Gabriela Vrânceanu Firea s-a transformat în cel mai vehement critic al PNL, mânată de conflictul personal cu liberalul Marian Petrache.

Alianţa USL, luată judeţ cu judeţ, se destramă pe zi ce trece. Ultimul scandal a răbufnit după ce Gabriela Vrânceanu Firea, preşedintele PSD Ilfov, care nu se înţelege nici în ruptul capului cu liberalul Marian Petrache, şeful CJ Ilfov, a cerut un pact de neagresiune între cele două partide pe plan local. „În acest moment, la Ilfov, USL nu mai există, deoarece PNL preferă să conducă la nivel local împreună cu PDL. Avem un vicepreşedinte de Consiliu Judeţean din partea PDL, ceea ce este inadmisibil, pentru că protocolul USL la nivel naţional interzice colaborarea de acest tip la nivel local“, a clamat Firea. Însă Gabriela Firea a uitat că, în vara anului trecut, consilierii PSD au votat  revocarea din funcţie a vicepreşedintelui CJ Cristina Manicea, membru PNL, ca şi Petrache.

Pe aeeaşi temă:

PNL-istul Silaghi îl ironizează pe primarul PSD din Satu Mare, Dorel Coica, şi susţine că minte cu privire la unele proiecte de milioane de euro

Europarlamentarul Ovidiu Silaghi îl ironizează pe primarul PSD, Dorel Coica şi totodată dezaprobă cele declarate de edilul şef cu privire la proiectele pregătite pentru 2014, ce urmează a fi finanţate prin Zona Metropolitană. Potrivit lui Silaghi, suma de 147,2 milioane euro va fi imposibil de accesat în ciclul financiar 2014-2020, chiar dacă Coica a declarat contrariul.

Luna ianuarie decisivă pentru soarta USL la Botoşani

După un război neîntrerupt de peste un an, şefii USL de la Botoşani vor să tranşeze conflictul. În luna ianuarie vor avea loc noi tratative între liderii celor două partide. Liberalii susţin că vor lua o decizie radicală

PSD, şedinţă pentru Congresul dorit de PNL. Ponta: Antonescu nu susţine propunerea lui Ţurcanu

Social-democraţii s-au reunit astăzi, la sediul formaţiunii, pentru a discuta despre tensiunile apărute în alianţă, inclusiv despre propunerea liberalilor, de organizare a unui Congres în care Crin Antonescu să fie reconfirmat drept candidat oficial al USL la alegerile prezidenţiale.

USL, sau cum se organizează un eşec

În istoria post-decembristă a României, eşecul politic al USL e un eşec de o incontestabilă originalitate. Să cîştigi alegerile în chip detaşat, să obţii o majoritate parlamentară uriaşă, să vii la putere pe un fond de nemulţumire economică acută, imputabilă guvernelor anterioare, şi să reuşeşti, în mai puţin de doi ani, să ratezi sistematic, pe mai toate planurile, este o probă rară de inaptitudine managerială.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”