Firea: La şedinţa Consiliului Local Sector 1 au fost doar cei de la PSD. E o laşitate să nu participi. Reacţia lui Clotilde Armand:  Propagandă şi ipocrizie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea, prim-vicepreşedinte PSD. FOTO:  Mediafax/ Alexandru Dobre

Gabriela Firea a declarat că şedinţa Consiliului Local Sector 1 de luni, unde era pe ordinea de zi un proiect care să revoce decizia de a lăsa fără finanţare 4 spitale din Capitală, a fost una scurtă, deoarece consilierii de la PNL, USR-PLUS şi PMP au absentat. Firea a adăugat că va merge mai departe cu o plângere la prefectul Capitalei, iar dacă acesta nu va reacţiona, PSD va merge în justiţie pentru a opri această „decizie aberantă”.

UPDATE Clotilde Armand a reacţionat în urma declaraţiilor Gabrielei Firea cu privire la sedinţa de luni.

„Astăzi am avut o vizită la Primărie. Un grup de parlamentari PSD în frunte cu dna. Firea (domnul parlamentar PSD cu diamantele nu se regăsea în acest grup). De ce au venit? Propagandă şi ipocrizie. PSD a convocat vineri o şedinţă să anuleze HCL-ul prin care spitalele din Sectorul 1 trec în administrarea unităţilor sanitare. Acum, spre deosebire de trista administraţie PSD din trecut când dna Firea nu lăsa pe nimeni în Primăria Capitalei să participe la şedinţele CGMB eu le-am dat voie acestor manipulatori PSD în Sala de Consiliu şi i-am lăsat să vorbească singuri. Da, da. Au vorbit singuri. La propriu. Sala era goală. Pentru că USRPLUS, PNL, PMP n-au participat la acest circ mizerabil mediatizat de PSD. Aşadar, rămâne cum am stabilit... dnă senator. Nu se taie finanţarea banilor de la spitale aşa cum fals aţi declarat.

PS: Stimaţi pesedişti, sunteţi ultimele persoane din România care au căderea morală să vorbească despre spitale sau despre lipsa finanţării din Sănătate.” a scris Clotilde Armand pe Facebook.


Gabriela Firea: Consider că e o laşitate să nu participi la o astfel de şedinţă!

„Am dorit să participăm la şedinţa Consiliului Local Sector 1 împreună cu senatorii şi deputaţii din Bucureşti. A fost o şedinţă scurtă deoarece restul nu s-au prezentat din partea PMP, USR-PLUS şi PNL au absentat. Au fost doar cei nouă de la PSD. Consider că e o laşitate să nu participi la o astfel de şedinţă când pe ordinea de zi e un proiect aşa important şi anume revocarea hotărârii de a lăsa fără finanţare 4 spitale mari din oraş. Nu s-au prezentat. Secretarul Primăriei Sectorului 1 a constatat lipsa cvorumului. Ne pare rău că acesta e răspunsul lor faţă de cetăţeni. Nu arată doar laşitate din punct de vedere politic, ci şi lipsă de respect faţă de cetăţeni. Nu ne oprim aici. Noi am propus în această şedinţă revocarea proiectului de săptămâna trecută. Mergem mai departe. Vom depune un proiect de hotărâre prin care dorim să fie preluate aceste 4 spitale de PMB, prin ASSMB”, a afirmat luni Gabriela Firea.

Prim-vicepreşedintele PSD a mai acuzat PNL şi USR-PLUS că vrea să se derobeze de finanţarea celor 4 spitale din Bucureşti - Floreasca, Grigore Alexandrescu, Oftalmologic şi de Arşi.

„Au semnat o plângere prealabilă care merge la prefectul Capitalei. Aşteptăm o reacţie de la domnul Berbeceanu şi vom merge în justiţie dacă nu vom putea opri această decizie aberantă. Nu înţelegem unde vor merge acei bani, aşa-zişi economisiţi. E un nonsens ce au spus în week-end şi anume că vor avea grijă să stabilească bugete pentru sănătate. Ei au spus foarte clar că vor să se derobeze de la finanţarea acestor 4 spitale. Sunt minciuni ce transmit acum şi dezinformări ca pur şi simplu să mai anestezieze publicul. Ca primar general am investit foarte mult în sănătate şi de asemenea fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache”, a completat Firea.

Consiliul Local al Sectorului 1 a avut pe ordinea de zi a şedinţei de miercurea trecută un proiect de hotărâre care prevede transmiterea din administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a terenurilor şi clădirilor aferente a patru spitale în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti şi anume spitalele Floreasca, Grigore Alexandrescu, Oftalmologic şi de Arşi.

Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a afirmat sâmbătă, în cazul scandalului legat de cele 4 spitalele din Sectorul 1, că nu are nicio legătură administrarea unităţilor spitaliceşti cu cine poate să le finanţeze şi a precizat că banii pot veni de la sectoare sau de la Consiliul General.

„Finanţarea poate să vină în continuare de la sectoare. Şi dacă vom avea proiecte de investiţii, ne bazăm în continuare pe suportul vostru. Finanţarea poate să vină pentru oricare punct din bilanţul acestor spitale de la Consiliul Sectorului 1, la fel cum poate să vină de la Consiliul General, dar în sine ceea ce aţi făcut vine unei decizii a Curţii de Conturi din 2016”, a afirmat Vlad Voiculescu, într-o discuţie pe care a avut-o cu Clotilde Armand, postată de aceasta sâmbătă pe canalul ei de Youtube.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța