Firea: Carmen Dan a înscenat momentul în care prefectul Capitalei a fost abordat de un cetăţean la terasă pentru a o defăima şi pentru ca eu să sufăr politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Capitalei a lansat sâmbătă, la finalul CEx, o serie de atacuri la adresa ministrului de Interne, Carmen Dan, declarând că filmarea în care un cetăţean avea o conversaţie cu prefectul  Bucureştiului, Speranţa Cliseru, a fost regizat de Carmen Dan în colaborare cu „o secretară, un consilier şi apropiaţi ai domniei sale”. Motivul ar fi fost „defăimarea prefectului” şi a primarului Bucureştiului.

„Am aflat, şi îmi asum ceea ce spun, că acel episod cu doamna prefect, de la terasă, a fost făcut tocmai pentru a o defăima pe doamna prefect, iar eu să sufăr politic. A fost pus la cale de către oamenii doameni ministru, o secretară, un consilier, apropiaţi ai domniei sale. Domnul repsectiv ştim foarte bine că lucrează la minister. Pe fond de stres, pe fond emoţional, doamna, aţi văzut ce s-a întâmplat”, a explicat Gabriela Firea. 

Personajul care a chemat-o pe Cliseru la terasa la care a fost abordată este colonelul DGIPI Bogdan Voican, potrivit inclusivdeprahova.ro.  Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă se află în subordinea lui Carmen Dan.

Vicepreşedintele PSD a mai amintit că ministrul de Interne Carmen Dan a prezentat în timpul şedinţei o serie de „xeroxuri” şi „conversaţii personale” pe care prefectul Capitalei Speranţa Cliseru le-a avut cu persoane din MAI. 

„Acum e o altă problemă că doamna ministru nu a răspuns celor afişate de mine, a venit cu nişte xeroxuri cu conversaţii ale doamnei prefect, am întrebat-o pe faţă dacă ne spionează. Erau nişte discuţii persoanale între doamna prefect şi domni din minister legate de proteste şi i-am spus că nu e normal să discutăm în cel mai important for politic astfel de lucruri. Era totul foarte bine orchestrat”, a mai completat Firea.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €