Firea, avertisment pentru Dăncilă: Au mai dormit şi alţi premieri liniştit şi au picat la moţiune. Colegii mei ştiau că la finalul lunii iunie am o intervenţie chirurgicală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţine că nu va putea participa la Congresul PSD din 29 iunie pentru că are programată o nouă intervenţie chirurgicală. „Colegii mei ştiau“, susţine Firea, care a avertizat că Guvernul Dăncilă ar putea pica la moţiunea de cenzură, dacă partidul nu se mobilizează.

„Un Congres nu trebuie organizat pe picior. Ce face PSD? Îşi organizează nişte alegeri pentru nişte funcţii, pentru nişte fotolii. Eu nu voi putea participa la Congres. Colegii mei ştiau că la finalul lunii iunie trebuie să mă întorc la spital pentru o intervenţie chirurgicală. Trebuie să ne pregătim pentru moţiunea de cenzură. Ştiu că au mai fost guverne ai căror premieri au dormit liniştiţi noaptea, iar la moţiune au picat acele Guverne. Doamne fereşte! Nu vreau să se întâmple asta“, a spus Gabriela Firea, la Digi 24. 

Liderii PSD au aprobat, cu o majoritate covârşitoare, propunerea Vioricăi Dăncilă: Congresul PSD va avea loc pe 29 iunie. În replică, Paul Stănescu a demisionat din funcţia de preşedinte executiv. Parlamentarii controlaţi de Paul Stănescu, Marcel Ciolacu şi Gabriela Firea ar putea vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, cu scopul de a susţine ulterior (re)instalarea lui Mihai Tudose în fruntea Executivului, susţin surse politice pentru Adevărul. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată