Financial Times: Liderii români, pe cale de a se împăca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Financial Times consideră că cei doi lideri politici sunt gata să se împace şi să coabiteze FOTO Mediafax

Prim-ministrul român, Victor Ponta, a promis să nu relanseze lupta pentru putere cu preşedintele Traian Băsescu, dispută care a generat îngrijorări internaţionale în ceea ce priveşte ameninţările la adresa democraţiei într-unul dintre cele mai noi state membre ale Uniunii Europene, scrie cotidianul „Financial Times” în ediţia sa de luni.

Victor Ponta a exclus orice încercare de a-l suspenda pe preşedintele Traian Băsescu dacă alianţa sa de centru-stânga va câştiga alegerile parlamentare. Premierul doreşte să restabilească încrederea  după luni de instabilitate politică, notează publicaţia financiară britanică.

„Cred că lupta cu Băsescu este un capitol închis”, a declarat Ponta într-un interviu pentru „Financial Times”. 

„Cred că amândoi vom încerca să evităm orice alt conflict, pentru că cel care încalcă pacea va fi tras la răspundere pentru asta”, a mai spus Ponta.

Financial Times face o succintă prezentare a evenimentelor din această vară, când coaliţia condusă de Victor Ponta a încercat să-l suspende pe Traian Băsescu pe fondul unor acuzaţii care vizau „ depăşirea atribuţiilor şi ingerinţa în efortul guvernului de a impune reforme economice importante”.

Cotidianul sublinează că disputa dintre cei doi lideri politici a fost stinsă abia după ce Curtea Constituţională a României a decis, „în ciuda unui vot cu majoritate covârşitoare pentru demiterea lui Băsescu în cadrul unui referendum”, invalidarea votului în contextul în care au participat la el mai puţin de 50% dintre alegătorii înregistraţi.

„Lupta dintre cei doi lideri a scos la iveală problemele mai profunde legate de soliditatea democraţiei din România şi respectul pentru statul de drept în ţară”, arată FT.

Jurnaliştii britanici notează că UE l-a îndemnat pe Ponta să ia măsuri rapide pentru a proteja independenţa sistemului judiciar şi a respecta Constituţia, după ce mai mulţi judecători s-au plâns de creşterea presiunii - inclusiv ameninţări cu moartea - în contextul în care erau prinşi în mijlocul unei dispute politice din ce în ce mai înverşunate între premier şi preşedinte.

De când preşedintele s-a întors la Cotroceni, cei doi lideri politici au încercat să colaboreze mai mult, îl citează FT pe Ponta, care a susţinut că  amândoi au tras învăţămintele necesare din evenimentele din această vară. Ponta a subliniat că el şi preşedintele au ajuns la mai multe acorduri cheie, printer care şi o înţelege nouă cu FMI.

FMI a salutat măsurile de austeritate dure luate de România în vederea refacerii economice a ţării - deficitul bugetar este de aşteptat să se înjumătăţească la 2,2% din PIB în 2012. Dar există temeri că astfel de realizări pot fi răsturnate prin promisiuni politice populiste înaintea alegerilor din 9 decembrie, scrie  FT.


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate