Fifor, despre posibilii turnători din PSD: Sper din toată inima că nu sunt astfel de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Fifor, preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, a vorbit, luni, despre posibilii turnători din PSD, după ce Dan Andronic a afirmat că Sebastian Ghiţă furniza toate planurile PSD opoziţiei. Potrivit senatorului, denumirea de turnători sună „foarte urât” şi speră „din toată inima” că în PSD nu există astfel de persoane, mai ales că până acum nu au existat dovezi în acest sens.

Întrebat dacă în PSD există turnători, aşa cum a afirmat Dan Andronic la audierea din comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, Mihai Fifor a spus că „sună extrem de urât «turnători»”. În acest caz, senatorul a fost întrebat dacă se pune problema unor „informatori”, nu turnători, iar acesta a declarat că speră „din toată inima” că nu există astfel de persoane în PSD.

„Sper din toată inima că în partidul nostru nu avem astfel de persoane. Îmi doresc să cred că nu avem astfel de situaţii şi, cel puţin până în momentul de faţă, nu avem niciun indiciu în acest sens”, a răspuns Mihai Fifor la finalul audierilor din Parlament.

Potrivit lui Dan Andronic, în campania electorală din 2009, Sebastian Ghiţă oferea taberei lui Traian Băsescu toate informaţiile cu privire la strategiile PSD. Ghiţă ar fi fost doar unul dintre social-democraţii care jucau dublu.

Preşedintele comisiei de anchetă a declarat, la finalul audierilor, că nu are cunoştinţă despre alţi „turnători" din partid, dar sper că aceştia nu există: „ îmi doresc să cred că nu avem astfel de situaţii şi, cel puţin până în momentul de faţă, nu avem niciun indiciu în acest sens”, a conchis Fifor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online