Fenechiu, despre o rupere a coaliției PNL-PSD: Nu este exclusă

0
Publicat:

Liberalul Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a declarat că „nu este exclusă” o eventuală rupere a coaliției PNL-PSD. Senatorul liberal a susținut că formațiunea din care face parte „nu tranzacționează posibilitatea de a avea un candidat comun” la alegerile prezidențiale.

Daniel Fenechiu: Nu sunt printre cei care cred că coaliția ar trebui ruptă Foto: Arhivă

„A fost complicat în materie de reforme datorită faptului că  perioada de așezare a acestei coexistențe a fost destul de lungă. Primul mandat de prim-ministru pe acest principiu al rotației care a fost brevetat de coaliția PNL-PSD l-a avut premierul Ciucă și în această etapă ne-am confruntat cu o atitudine nu extrem de loială a colegilor de la PSD care în ciuda faptului că erau cu noi la guvernare se comportau ca un partid de opoziție”, a declarat Daniel Fenechiu, șeful senatorilor PNL din Parlament.

Întrebat dacă acum PNL procedează cum a făcut PSD, Fenechiu a negat acest lucru, dar a menționat că e „o greșeală”.

„Noi nu facem acest lucru după cum vedeți, noi ne asumăm lucrurile pe care le facem și probabil greșit facem că nu facem pentru că probabil că vedeți în comunicarea PSD-ului faptul că toate lucrurile care sunt bune sunt ale lor și toate lucrurile care sunt proaste sunt ale noastre”, a afirma Daniel Fenechiu, la RFI.

Liderul senatorilor PNL din Parlament crede că din cauza condiționărilor PSD privind candidatul comun la prezidențiale formațiune s-ar putea reorienta data viitoare când va veni vorba unei alte colaborări.

Prudență politică

Eu cred că e bine să fiu prudent întrucât maniera în care se rezolvă problema dacă va fi sau nu comasare eu cred că va avea o implicație majoră asupra evoluțiilor viitoarelor raporturi între PNL și PSD. În sensul că condiționarea desemnării unui candidat comun, manifestările de forță pe care le vizează PSD-ul ar putea să genereze o masă critică destul de serioasă în cadrul PNL, cu consecințe asupra unei posibile colaborări viitoare și cu posibilitatea reorientării PNL-ului” a declarat senatorul liberal, după ce a fost întrebat dacă exista varianta de a nu face nici o comasare.

Daniel Fenechiu a confirmat astfel că coaliția PNL-PSD s-ar putea rupe. „Nu este exclusă. Nu sunt printre cei care cred că coaliția ar trebui ruptă, pentru că în momentul în care ne-am dorit stabilitate e normal să asigurăm stabilitatea, însă pe de altă parte eu cred eu cred că trebuie să ne dorim și noi și ei stabilitatea”, a afirmat Fenechiu.

Pe de altă parte, senatorul liberal nu crede că dacă nu se ajunge la o decizie pentru comasarea alegerilor atunci PNL va decide ruperea coaliției.

Eu cred că nu, doar faptul că nu facem comasarea, pentru că noi am pus pe masă niște propuneri, cu un set de argumente. Nu e obligatoriu să ne înțelegem, însă este neplăcut ca ideea comasării să fie agreată, vehiculată de ei, pentru că au susținut-o, inclusiv public, au spus că sunt de acord și așa mai departe, după care să pice, pe motiv că nu suntem de acord să susținem candidatul lor. Adică hai să ne înțelegem, comasarea ar fi bună pentru români sau ar fi bună ca PSD-ul să aibă președintele României?, a precizat Fenechiu.

Fenechiu: PNL-ul va da președintele României

Daniel Fenechiu a afirmat că PNL va susține comasarea alegerilor doar pentru motivele evidențiate de ei, și a subliniat că nu vor accepta compromisul unui candidat comun la prezidențiale.

„Să stabilim dacă facem comasarea ca să susținem (candidatul PSD n.r.) pentru președintele României e una, dacă facem comasarea pe argumentele aduse de PNL, că ei nu vizau acest lucru, care se refereau la scurtarea unei perioade de campanie electorală și pentru o creștere a reprezentativităţii aleșilor și să avem alegeri practic în două perioade, iunie, noiembrie- decembrie, având toată perioada de vară în care să mai pute, face ceva, știm că vara nu se întâmplă absolut nimic, e una. Dacă facem comasare pentru ca PSD-ul să aibă un candidat susținut de PNL, e alta. E o variantă pe care noi nu o acceptăm. Vă spun cu toată fermitatea, PNL nu tranzacționează posibilitatea de a avea un candidat (comun n.r) la alegerile prezidențiale. În ciuda tuturor informațiilor și remarcilor răutăcioase, eu vă spun că eu cred că PNL-ul va da președintele României”, a mai spus Daniel Fenechiu, șeful senatorilor PNL din Parlament.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”