Explozia de sporuri bugetare duce spre dublarea unor lefuri la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul deschide calea prin care unii bugetari vor putea să aibă salariul de bază mărit cu peste 50%, în timp ce alţii ar putea să meargă până aproape de dublarea lui, dacă însumează mai multe sporuri și indemnizații 

Coaliția are grijă de suplimentarea veniturilor bugetarilor FOTO Inquam Photps / Octav Ganea

Guvernul a adoptat la sfârșitul săptămânii trecute o ordonanță de urgență prin care se majorează cu 50% salariile de bază ale angajaților implicați în implementarea de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, rambursabile, precum și cei implicați în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), indiferent de numărul de proiecte în care sunt implicați, fiind luate în considerare orele lucrate, nu numărul de proiecte.

Noutatea este că prevederea este aplicabilă tuturor funcționarilor publici implicați în asemenea proiecte, inclusiv celor care se ocupă de proiecte rambursabile, dar și din PNRR, un demers pe care Guvernul l-a mai urmărit lunile trecute, însă a picat la CCR.

Premierul a încercat să prezinte demersul Guvernului într-o manieră optimistă, nu ca un alt efort bugetar, după ce același Executiv a golit de conținut alte politici (cum e cazul înghețării angajărilor la stat) de strângere a curelei. „Nu este vorba despre sporuri în plus, ci de o uniformizare a acestor prevederi. Pentru a nu mai avea elemente de diferență de la un minister la altul, am considerat necesar că trebuie să avem această procedură, astfel încât să ne asigurăm că avem capacitatea administrativă pentru a atrage fiecare eurocent”, a afirmat Ciucă.

Beneficii peste beneficii

Prin noile modificări, în momentul de față vor putea fi bugetari care lucrează pe PNRR sau alte fonduri europene care se vor duce aproape de dublarea salariului de bază. Pentru că pe lângă sporul de 50% din salariul brut, în orice instituție centrală există un spor de risc/condiții de muncă de 15%. De exemplu, la Ministerul Dezvoltării sunt prevăzute sporuri precum cel „pentru condiții de muncă” – 15%, indemnizație de concurs, pentru cei care fac parte din comisiile concurs, spor de complexitate – 35% (de exemplu, pentru cei care implementează Programul „Anghel Saligny”), indemnizație de hrană (de 346 de lei), dar și 950 de lei în cazul deținerii titlului de doctor. În cazul participării la proiecte europene, fie că sunt pe PNRR sau altele, acum e și sporul de 50%.

Și la un minister ca Justiția, situația sporurilor este îmbucurătoare pentru cei care lucrează în instituție. Motivele sunt simple. Deja există sporul pentru condiții periculoase (15%), unul pentru suprasolicitarea neuropsihică (5%) şi altul pentru păstrarea confidențialității (5%), plus indemnizația pentru titlu de doctor, în cazul celor studii de lungă durată. În instituții există și un spor de 15%, aplicabil persoanelor cu handicap. Cei dintr-o unitate responsabilă pentru proiecte pe fonduri europene ar strânge, așadar, destul de ușor, un cuantum al sporurilor de 75%, dacă nu li se aplică și alte drepturi bănești.

Dată fiind formularea din ordonanța de urgență, paleta celor care vor beneficia de mărirea considerabilă a lefurilor va fi extinsă și în teritoriu, dacă sunt „constituite unități de implementare și monitorizare a proiectelor”. Iar o parte din proiecte au drept țintă administrațiile locale, ceea ce înseamnă că în teritoriu vor putea fi înființate asemenea unități de lucru, susțin surse guvernamentale pentru „Adevărul”.

Reașezarea sporurilor, demers mort la nivel de idee

În perioada Guvernului Cîțu, la nivelul Ministerului Muncii fusese elaborat un memorandum privind reașezarea sporurilor, astfel încât acestea să fie plafonate la maximum 20% din salariul de bază. Ministerele ar fi trebuit să se pronunțe pe temă și să vină cu idei pentru o reformă în această zonă.

Însă ideea nu a avut mare succes, iar demersul de la Muncă a rămas doar la stadiul de intenţie. Guvernul Ciucă nici măcar nu s-a mai apropiat de subiect, fiind mai degrabă dispus la susținerea de noi sporuri.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort