EXCLUSIV Ministrul Mediului a făcut turism pe banii statului în Insula Paştelui din Pacific, una dintre cele mai râvnite destinaţii de vacanţă din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Graţiela Gavrilescu a fost într-o delegaţie de şase zile în Chile, fără să precizeze iniţial că două zile le-a petrecut pe Insula Paştelui din inima Pacificului, faimoasă pentru statuile sale din piatră reprezentând capete de om. Informaţia a fost confirmată la solicitarea „Adevărul“. Surse diplomatice susţin că ambasadoarea României în Chile, care i-a fost ghid Graţielei Gavrilescu, are o relaţie foarte apropiată cu Teodor Meleşcanu

Graţiela Gavrilescu s-a aflat în perioada 16-21 octombrie într-o delegaţie oficială în statul sud-american Chile, aflat pe coasta Oceanului Pacific. Ministerul Mediului a emis un comunicat în care a detaliat toate momentele importante pe care Graţiela Gavrilescu le-a bifat în Chile, dar fără să menţioneze că delegaţia română, în frunte cu ministrul, a petrecut două zile şi în Insula Paştelui, aflată sub jurisdicţia statului sud-american, însă la o distanţă de 3.600 de km de ţărm, în mijlocul Oceanului Pacific.

Informaţia obţinută din surse diplomatice a fost confirmată de echipa de comunicare a ministrului Gavrilescu abia la solicitarea expresă a ziarului „Adevărul”. „Da, doamna ministru s-a aflat două zile pe Insula Paştelui, care este cea mai mare arie naturală protejată din America de Sud. A fost încheiat şi un Memorandum cu statul chilian pe această temă, care va fi publicat pe site. Abia ne-am întors“, a explicat Mihai Drăgan, directorul de cabinet al Graţielei Gavrilescu.

„Creşterea nivelului de ambiţie“

Să rămânem puţin pe calendarul vizitei. Ministerul Mediului a publicat comunicatul în care a rezumat întrega vizită pe data de 21 octombrie, adică în ultima zi a deplasării, însă fără să pomenească nimic despre Insula Paştelui. În comunicatul oficial se menţionează, vag, că „miniştrii Mediului din cele două state au semnat un memorandum de înţelegere în domeniul protecţiei mediului“. Deci niciun cuvânt despre excursia în mijlocul Pacificului. 

„În Memorandum apare menţionată şi vizita în Insula Paştelui“, spune Mihai Drăgan. La fix două ore şi 15 minute după discuţia dintre reporterul „Adevărul“ şi Mihai Drăgan, pe site-ul Ministerului Mediului  a fost publicat – atenţie! - un update la comunicatul iniţial postat de minister pe data de 21 octombrie. Aşadar, după două zile, Ministerul şi-a „amintit“ că Graţiela Gavrilescu a vizitat şi Insula Paştelui, una dintre cele mai râvnite destinaţii de vacanţă din lume. Iar explicaţia oferită e ridicolă: scopul delegaţiei române a fost să crească nivelul de ambiţie al sud-americanilor. „Vizita a fost realizată în contextul în care Insula Paştelui este unul dintre cele mai afectate teritorii din lume de efectele schimbărilor climatice. În contextul preluării, de către România, a preşedinţiei Consiliului UE, a fost solicitat sprijinul ţării noastre pentru creşterea nivelului de ambiţie în lupta globală împotriva schimbărilor climatice“, se justifică vizita în update-ul la comunicat. 

Ambasadorul în Chile, prieten de familie cu Meleşcanu

Surse diplomatice au explicat pentru „Adevărul“ că ambasadorul României în Chile, Monica Ştirbu, este prietenă de familie cu ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, coleg de partid cu Graţiela Gavrilescu. În 2004, Monica Ştirbu a fost aleasă deputat pe listele PNL, fiind colegă de partid cu Meleşcanu. La acea vreme, preşdinte al PNL era Călin Popescu Tăriceanu. În 2007, cu un an înainte de încheierea mandatului, Ştirbu a fost trimisă de Guvernul Tăriceanu consul în Spania, la Sevilla. Azi, Tăriceanu este şeful ALDE, partid din care fac parte  Graţiela Gavrilescu şi Teodor Meleşcanu. „ Ca să ajungă ambasador, Monica Ştirbu a fost susţinută de Tăriceanu, dar mai ales de Meleşcanu. Sunt prieteni de ani buni. Spre exemplu, la începutul anului, soţia lui Meleşcanu, doamna Viki, a stat vreo trei săptămâni în Chile, iar Monica Ştirbu i-a fost ghid“, au relatat, pentru „Adevărul“, surse diplomatice.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant