Ruptură în PNL. Trei liberali din Consiliul Local Craiova, excluși din partid, pentru că au colaborat cu PSD

0
Publicat:

Biroul Politic Local al PNL Craiova a decis, sâmbătă, să propună excluderea din paartid a trei membri - Marian Vasile, Cosmin Corâţu şi Mădălin Voicinovschi, care au şi calitatea de consilieri locali.

Președintele PNL Vraiova, Nicolae Giugea, a făcut anunțul FOTO Facebook Nicolae Giugea

Decizia a fost luată ca urmare a încălcării de către aceştia a prevederilor articolului 25, literele d,e, g şi i, precum şi a articolului 26, alineatul 2 din statutul Partidului Naţional Liberal. Cei trei, în calitate de membri ai Biroului Politic Local al PNL Craiova au refuzat în mod repetat să participe la activităţile partidului la care au fost convocaţi de organismele de conducere în subordinea cărora se află sau din care fac parte, încălcând astfel prevederile articolului 25, litera e din statutul PNL”, arată un comunicat de presă al PNL Craiova, asumat de președintele Nicolae Giugea.

De asemenea, deşi conducerea PNL Craiova a decis că bugetul pe anul 2024 al municipiului Craiova „în forma prezentată de Primăria Craiova nu reprezintă valorile şi ideile liberale şi nu respectă dorinţele şi interesele cetăţenilor care au votat PNL şi că toţi consilierii PNL vor depune amendamente pe care cetăţenii le-au cerut şi care au fost apoi discutate în cadrul partidului, cei trei consilieri nu au respectat această decizie, ceea ce înseamnă încălcarea prevederilor articolului 26, alineatul 2, litera b”.

Ca urmare, în conformitate cu prevederile articolului 26, alineatul 1, litera h din statutul PNL, Biroul Politic Local a votat propunerea de excludere din partid a lui Marian Vasile, Cosmin Corâţu şi Mădălin Voicinovschi.

Decizia, trimisă pentru validare la județ

Conform statutului, propunerea Biroului Politic Local al PNL Craiova a fost înaintată către Biroul Politic Judeţean care urmează să se pronunţe în termen de cel mult 30 de zile, conform articolului 27 din statutul partidului.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă