Eugen Tomac, despre noul Guvern: „Ar fi fost ideal să aibă oameni noi. PSD este într-un moment de criză”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurodeputatul PMP Eugen Tomac este convins că unii dintre membrii noului cabinet guvernamental condus de Ilie Bolojan vor performa. Eurodeputatul regretă însă prezența unor nume din vechiul Executiv.

Tomac s-a arătat încrezător în numele propuse pentru viitorul Executiv FOTO Facebook / Eugen Tomac

„Președintele Nicușor Dan a avut două obiective în acest an: să câștige alegerile și să scăpăm țara de pericolul extremist și să ofere României un Guvern stabil, cu o largă majoritate proeuropeană și evident, angajamentul că-l va nominaliza pentru funcția de premier pe domnul Ilie Bolojan”, a subliniat eurodeputatul Eugen Tomac într-un interviu la RFI

Eurodeputatul a susținut însă că ar fi dorit ca „viitorul Cabinet să aibă mai puțini miniștri care au făcut parte din guvernele care au adus acest deficit, dar evident, aici este o chestiune de decizie politică”.

„Ar fi fost ideal ca acest Guvern să aibă oameni noi, pregătiți să aducă un suflu nou. Nu se simte peste tot această linie”, a mai adăugat șeful PMP, argumentând că speră că noul Guvern va reuși să livreze reformele pe care și le-a propus. Potrivit acestuia, și banii din PNRR pot fi salvați. 

„Sunt absolut convins că Oana Țoiu la Externe, pe care o cunosc foarte bine, va avea un mandat de succes, pentru că este un om extrem de bine pregătit, extrem de bine conectat la mediul extern și înțelege provocările prin care trece România. Sunt convins că la Ministerul de Finanțe, domnul Nazare se va descurca și este nevoie de un ministru capabil să explice măsurile pe care Guvernul le va lua în perioada următoare. Sunt câțiva miniștri care sunt convins că se vor ridica la nivelul așteptărilor”, a mai spus Eugen Tomac. 

Eugen Tomac este președintele PMP, partid care l-a susținut pe Nicușor Dan în alegerile din 2025 pentru funcția de președinte al statului. 

Referitor la numirile vechi din cabinetul condus de fostul premier Marcel Ciolacu, Tomac a explicat că „PSD este într-un moment de criză profundă, că nu are capacitatea să se reformeze și pentru a intra la guvernare s-au făcut o serie de compromisuri”. 

Noul cabinet guvernamental, pe ultima sută de metri

Noua coaliție de guvernare, formată din PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților, a semnat luni protocolul de colaborare. Noul acord politic prevede un Guvern format din 16 ministere, cu premier PNL până în 2027.

Din cele 16, 6 revin la PSD, 4 la PNL, alte 4 la USR și 2 la UDMR. Cabinetul condus de Ilie Bolojan va mai avea 5 vicepremieri, dintre care unul tehnocrat

Printre măsurile propuse în planul de guvernare se numără reducerea cheltuielilor statului prin restructurarea companiilor de stat, reducerea cheltuielilor administrative și limitarea beneficiilor nejustificate.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi