Eugen Nicolicea: Nu avem de ce să aşteptăm raportul final din octombrie. Draftul Comisiei de la Veneţia dă o palmă lui Iohannis, opoziţiei şi haştagiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PSD Eugen Nicolicea. Foto: Eduard Enea.

Preşedintele Comisiei Juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat vineri, la scurt timp după ce a fost emis raportul Comisiei de la Veneţia privind Legile Justiţiei, că „nu avem de ce să aşteptăm raportul final din luna octombrie” pentru că documentul nu contrazice cu nimic modificările aduse de PSD-ALDE. Acesta a adăugat că prin acest raport, „preşedintele Klaus Iohannis, Opoziţia şi haştagiştii au primit o palmă”.

Preşedintele Comisie Juridice, Eugen Nicolicea, unul dintre deputaţii PSD care a operat modificări pe cele trei legi ale Justiţiei, a declarat vineri, la scurt timp de la apariţia raportului preliminar al Comisiei de la Veneţia, că au fost făcute modificări aşa cum cere chiar forumul internaţional, nemaifiind, astfel, nevoie să se aştepte raportul final din octombrie. 

„Vom vedea ce va conţine raportul final. Dar nu avem ce să aşteptăm că noi momentan putem să ne exprimăm pe ceva punctual, nu ca alţii care vorbesc general. Acest draft dă o palmă lui Klaus Iohannis, partidelor de opoziţie şi haştagiştilor. Uitaţi-vă în draft că scrie să se modifice legile Justiţiei. Toţi, chiar şi preşedintele, au încercat să tărăgăneze ca să nu se facă nicio modificare. Deci eu consider că e o palmă şi arată puterea lor slabă, slabă, slabă de a înţelege cee ace li se cere. Se bucurau cee ace demonstrează că habar n-au ce li se cere. Comisia de la Veneţia a zis că nu există un standard în toate ţările. Discuţiile cele mai aprinse erau dacă numirea să se facă de Guvern sau de Parlament cum se face în majoritatea statelor, nu de preşedinte,” a explicat Nicolicea.

Comisia de la Veneţia a transmis vineri autorităţilor de la Bucureşti raportul preliminar ce cuprinde recomandările asupra modificărilor aduse la Legile justiţiei. Astfel, forumul internaţional contrazice „Comisia Iordache” şi avertizează că rolul preşedintelui şi al CSM ar trebui păstrat în procesul de numire şi de revocare al procurorilor şefi.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG