Emil Dumitru: Fermierii români riscă să rămână fără subvenție din cauza „reformei” lui Daea

0
Publicat:

Deputatul PNL, vice-președinte al Comisiei de agricultură, susține că din cauza impunerii de condiții suplimentare fermierilor de către Ministrul Agriculturii, circa 730.000 de persoane ar urma să fie afectate.

Emil Dumitru (dreapta) vorbește de consecințele negative ale deciziei lui Daea FOTO Arhivă E.Dumitru

Ministrul Agriculturii a introdus condiții suplimentare pentru fermierii români care doresc să acceseze fonduri europene, ceea ce reprezintă o lovitură pentru agricultura românească și pentru securitatea alimentară a României. Există riscul ca mulți dintre fermieri să nu mai depună aceste cereri, ceea ce înseamnă că în agricultura românească vor intra mai puțini bani, iar produsele românești vor fi mai puțin competitive în fața altor produse similare din UE care beneficiază de subvenție”, arată deputatul PNL Emil Dumitru, vice-președinte al Comisiei de agricultură.

Liderul PNL arată că aceste condiții suplimentare vor afecta direct cei aproximativ 730.000 de fermieri români care accesează fonduri europene.  „Ordinul 80 stabilește cadrul legal prin care fermierii depun cererea unică de plată pentru suprafețele pe care le lucrează. Din păcate, ministrul Daea a introdus începând cu anul 2024 noi condiții care nu se regăsesc în prezent, ceea ce îi descurajează pe unii fermieri să mai acceseze fonduri europene.  O astfel de condiție este ca cel puțin 4% din teren să rămână pârloagă, asta deși până acum, agricultorii români a făcut eforturi uriașe pentru a nu mai rămâne terenuri agricole nelucrate, așa cum existau în urmă cu 20-30 de ani. Dacă fermierii nu vor lăsa 4% din teren nelucrat, nu vor putea lua subvenția! Alte țări au găsit o soluție logică, în beneficiul agricultorilor, aceea de a planta plante erbacee, adică pășuni temporare, care să asigure hrana pentru creșterea animalelor. Din păcate, Daea nu le-a oferit fermierilor români această posibilitate”, explică deputatul PNL.

Problema clarificării perioadelor

O altă problemă este că ordinul nu definește clar perioadele în care terenul trebuie să rămână acoperit cu un strat vegetal, deci cultura de rapiță nu va fi însămânțată, iar dacă va fi, fermierii nu vor putea accesa fonduri europene”, completează reprezentantul liberal, coleg de Coaliție cu Daea.

O altă prevedere dezastruoasă pentru fermieri este interzicerea monoculturii de porumb, adică cultivarea doi ani la rând a porumbului, așa cum era posibil până acum. Această prevedere riscă să falimenteze acei fermieri care au făcut investiții uriașe în sistemele de irigații. Nicio altă cultură nu este la fel de rentabilă astfel încât fermierii nu își vor putea recupera investiția sau chiar plăti ratele, dacă au făcut împrumuturi pentru dezvoltare. Astfel, fermierii vor fi în situația în care vor trebui să aleagă între a cultiva o cultură pentru care au făcut investiții speciale sau a lua fonduri europene”, mai arată Dumitru.

Bani mai puțini

Liderul liberal explică de ce măsurile luate de Daea vor produce o scădere a sumelor pe care le iau fermierii români din subvenție. „Pe baza noului ordin, plata pe care o va putea primi un fermier va fi de aproximativ 150 de euro pe hectar. Suma reprezintă o scădere abruptă față de anii trecuți, când un fermier primea în medie 192 de euro pentru fiecare hectar cultivat. În concluzie, noul plan strategic îi lasă pe fermierii români cu mai puțini bani, dar și cu mai multe condiționalități, unele dintre ele imposibil de acceptat. Ordinul 80 este dezavantajos pentru fermierii români deoarece ministrul Daea nu s-a consultat nici cu specialiștii din domeniu și nici cu asociațiile reprezentative din domeniu. România a accesat 96% din plățile directe pentru agricultură, adică 2.2 miliarde de euro. Dacă actualele măsuri rămân în vigoare, agricultura românească riscă să piardă bani, iar asta e o veste proastă atât pentru agricultorii cât și pentru consumatorii români”, mai spune deputatul liberal.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online