Emanuel Ungureanu: 30% din pacienţii decedaţi de coronavirus sufereau de insuficienţă renală şi făceau dializă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul USR Emanuel Ungureanu spune că 30 la sută din pacienţii care au murit în România după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19 sufereau de insuficienţă renală şi făceau dializă, acesta atrăgând atenţia asupra problemelor cu care se confruntă pacienţii dializaţi în această perioadă.

Cei aflaţi în situaţia de a face dializă acuză reducerea duratei şedinţelor, a numărului acestora, renunţarea la hrana din timpul procedurii de dializă şi, nu în ultimul rând, atrag atenţia asupra riscului ca pacienţii să fie infectaţi.

Deputatul Emanuel Ungureanu spune că, din o sută de pacienţi care au decedat după ce au fost infectaţi cu SARS-Cov-2 în România, 30 erau pacienţi care aveau nevoie de dializă, el susţinând că există numeroase probleme cu care aceşti pacienţi se confruntă, iar problemele au apărut acolo nu au existat echipamente de protecţie şi a fost dezorganizare.

Parlamentarul acuză faptul că există cazuri în care pacienţi dializaţi, care au intrat în contact cu alţi pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, nu au fost testaţi.

”La această oră avem o problemă cu un pacient din Suceava care e infectat cu COVID. Este internat la Boli infecţioase şi nu avem informaţii dacă contacţii lui, din maşina cu care mergeau la dializă, au fost testaţi de DSP Suceava”, a afirmat Emanuel Ungureanu, marţi, într-o conferinţă de presă organizată online şi în care a avut alături mai mulţi pacienţi care au nevoie de dializă.

În acest context, el a anunţat că există ”promisiunea fermă” conform căreia se va schimba definiţia de caz în ceea ce priveşte pacienţii care fac dializă şi contacţii acestora.

Ungureanu a făcut apel către autorităţi ca, în situaţia în care transformă centre private de dializă în centre pentru pacienţi cu COVID-19, ca acestea să primească finanţarea necesară, la nivelul spitalelor publice care se ocupă de aceşti pacienţi.

Ungureanu spun că doar 5% din pacienţii care fac dializă beneficiază de aceste proceduri în spitale de stat.

Pacienţi neprotejaţi

Paula Partnoi, pacientă care face dializă de 17 ani şi care lucrează împreună cu Ungureanu, spune că problemele cu care se confruntă pacienţii sunt reducerea timpului de dializă, reducerea numărului săptămânal de şedinţe, renunţarea la hrana alocată pacienţilor în timpul procedurii, transportul pacienţilor şi, nu în ultimul rând, lipsa de comunicare.

”Erau situaţii în care erau şase pacienţi cu şoferul, în condiţiile în care pacienţii nu erau protejaţi sub nicio formă, nu aveau nici măşti, nici mănuşi, iar maşinile nu se dezinfectau” a spus Paula Patrnoi.

Aceasta afirmă că, după ce reprezentanţii pacienţilor au transmis Ministerului Sănătăţii problemele cu care se confruntă, nu au primit răspuns din partea instituţiei.

”O problemă foarte mare este faptul că lipsesc testele în centrele de dializă pentru că au început să apară pacienţii infectaţi. E trist... e fără cuvinte. (...) Am vrut să vedem cum gestionează centrele de dializă această situaţie, cum justifică anumite măsuri care sunt în defavoarea pacienţilor”, atrage atenţia pacienta. 

Paula Partnoi spune, de asemenea, că DSP Cluj a omis să răspundă la solicitările primite din partea unei asociaţii care reprezintă interesele acestor pacienţi.

O altă pacientă din Suceava a spus că în acea zonă ”acum cam toată lumea e contact al unei persoane infectate”. Femeia afirmă că cei internaţi la Boli infecţioase la Suceava nu au posibilitatea de a face dializa în spital, întrucât există doar patru paturi pentru aşa ceva, cu mult sub necesar.

Pe de altă parte, la un centru privat din Suceava, pacienţii au fost testaţi şi s-au împărţit astfel încât cei la care testele pentru COVID-19 au fost pozitive să nu meargă la dializă împreună cu cei sănătoşi, a povestit o altă pacientă. Aceasta a spus că pacienţii primesc mască, mănuşi, au dezinfectant ”la discreţie”, iar la turele care se fac pacienţilor confirmaţi ca fiind bolnavi personalul medical este complet echipat pentru a nu se infecta.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat