Elena Udrea:  „Sunt liderul de care astăzi are nevoie PDL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea FOTO Adevărul

Elena Udrea a declarat sâmbătă la Braşov, că este „liderul de care astăzi are nevoie PDL“ şi că a demonstrat în cei opt ani de carieră politică faptul că nu se dă în lături de la luptă şi că poate să convingă, deşi a fost ţinta celor mai multe atacuri şi campanii negative de presă.

Elena Udrea a venit la sediul PDL Braşov pentru a prezenta moţiunea cu care candidează la preşedinţia PDL, intitulată „Noul PDL. O Nouă Românie“, ea fiind însoţită de fostul premier Emil Boc.
    
„Cred că am capacitatea, am energia, am forţa, am curajul. Am demonstrat că nu mă dau la o parte de la orice luptă politică în opt ani de carieră. Nu am făcut compromisuri niciodată şi nu m-am lăsat nici impresionată, nici şantajată de atacurile adversarilor. Cred că îmi pot convinge colegii că sunt liderul de care astăzi are nevoie PDL“, a spus Udrea înainte de a intra la şedinţa organizată la sediul PDL Braşov.
    
Udrea a spus că a lucrat cu colegii din PDL Braşov mult în ultimii ani, cât a fost ministru al Turismului, şi întâlnirea cu ei este o plăcere şi este mai uşoară.
    
De data aceasta vin în calitate de coleg care doreşte să conducă PDL şi va trebui să îi conving că pot fi liderul care să ducă partidul de la ceea ce este acum, de la o situaţie în care a pierdut două rânduri de alegeri la ceea ce fiecare dintre noi ne dorim, şi anume recâştigarea încrederii electoratului, recâştigarea alegerilor şi întoarcerea la guvernare“, a spus ea.
    
Udrea a spus că punctele ei forte sunt viziunea despre PDL, care „este strâns împletită cu viziunea a ceea ce trebuie să se întâmple cu România în acest moment“.
    
Întrebată ce reprezintă generaţia 40 pentru ea, Elena Udrea a precizat că se referă la „un electorat activ, un electorat care stă pe picioarele lui, care nu aşteaptă pomeni de la stat sau pomeni lectorale în timpul campaniilor, a sperat că PDL reprezintă o altfel de clasă politică şi care la un moment dat a fost dezamăgit de PDL, motiv pentru care nu a mai venit deloc la vot în 2012“.
    
Udrea a spus că PSD şi PNL nu au făcut „o mare scofală“ că s-au unit, deoarece nu au reuşit să strângă prea multe voturi comparativ cu 2008.
    
Dacă ne uităm la scorul USL, vedem că au luat numai 4,4 milioane de voturi, cam tot atât, cu 48.000 de voturi mai mult, decât au luat PSD şi PNL în 2008. Deci nu au făcut o mare scofală că s-au unit. Din păcate, PDL a pierdut în decembrie 2012 un milion de voturi faţă de iunie 2012. Electoratul care nu a mai venit la vot şi nu a mai votat cu PDL este cel pe care eu îl vizez în mod special atunci când spun generaţia 40“, a mai spus ea.
    
Totuşi, Udrea consideră că nu se poate reconstrui un partid fără experienţa celor care au trecut cu PDL prin momente foarte grele de-a lungul istoriei  partidului şi care astăzi sunt la generaţia 60. Însă, în acelaşi timp, „nu poţi să construieşti dacă nu eşti capabil să aduci între noi tinerii“, a adăugat Udrea.
    
În opinia sa, credibilitatea unui om politic se măsoară în voturi. Udrea a adăugat că ea a reuşit să convingă electoratul, chiar dacă, spre deosebire de alţi  colegi sau contracandidaţi ai ei, a fost ţinţa preferată a nenumăratelor campanii negative de presă de-a lungul timpului.
    
Chiar în decembrie, credibilitatea mea ca om politic s-a văzut în faptul că am luat aproape 43% din voturi, unul dintre cele mai bune scoruri din partid la nivel personal, 12.000 de voturi, faţă de Vasile Blaga, care a luat cam jumătate“, a mai precizat Udrea.
    
Întrebată dacă se gândeşte să candideze la preşedinţia ţării, Udrea a negat, spunând că „România nu este atât de misogină cât să nu voteze o femeie, doar că nu în 2014“ şi că trebuie văzut tipul de femeie politician care ar fi votată în România.
    
„Un mare succes pentru România şi pentru clasa politică este dacă o femeie va putea fi aleasă într-o competiţie aşa de grea cum este asta şi atât de reală în fruntea unui partid şi pentru început este un pas suficient“, a declarat Elena Udrea.
    
Fostul premier Emil Boc a spus că o susţine pe Udrea la preşedinţia partidului deoarece ştie să facă opoziţie, este capabilă să atragă electoratul de dreapta, este capabilă să menţină parteneriatul cu preşedintele României şi, nu în ultimul rând, să readucă în 2016 partidul la guvernare.
    
„Iar în raport cu opoziţia cred că poate face o opoziţie de fier, dură, mult mai bună decât cea pe care o facem în momentul de faţă“, a spus Boc.
    

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi