Elena Udrea: „Adriana Săftoiu nu ar trebui să promoveze un mesaj antiprezidenţial”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea   FOTO:Adevărul

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, marţi, că cel puţin jumătate dintre democrat-liberali doresc să colaboreze în continuare cu  preşedintele Traian Băsescu şi a exiprimat surprinderea sa în legătură cu decizia lui Vasile Blaga de a o numi pe Adriana Săftoiu în funcţia de purtător de cuvânt.

„În partid cel puţin jumătate, jumătatea care a votat cu mine la convenţia naţională, sunt continuatorii parteneriatului cu preşedintele. Sunt foarte mulţi şi dintre cei care l-au votat pe Vasile Blaga care doresc acest lucru”, a declarat Elena Udrea la emisiunea moderată de Victor Ciutacu.

Elena Udrea a subliniat că electoratul PDL este cel al lui Traian Băsescu şi că este important ca democrat liberalii să nu se identifice cu mesaje anti-Băsescu. Ea a adăugat că numirea Adrianei Săftoiu în funcţia de purtător de cuvânt al PDL nu este una la care ea s-ar fi gândit dacă ar fi fost preşedinte al democrat-liberalilor. Elena Udrea a spus că este bine că a venit un purtător de cuvânt, atâta timp cât nu va transmite mesaje antiprezidenţiale.

„Sper că doamna Săftoiu nu a venit în funcţie să întărească un mesaj antiprezidenţial pentru că nu asta îşi doreşte partidul în marea majoritate. Există un electorat puternic de centru-dreapta care crede în Traian Băsescu”, a spus Elena Udrea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne