Elena Udrea a căzut pradă fiorului pastoral şi a devenit studentă la teologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea, alături de o măicuţă. FOTO facebook Elena Udrea

Fostul ministru Elena Udrea s-a înscris la cursurile de masterat ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Asistenţă pastorală, informează RTV.

„Dorinţa mea e să mă pregătesc în consiliere pastorală tocmai pentru a putea să-i spijin pe cei care au probleme de natură emoţională, spirituală, care se pot trata inclusiv prin metode religioase. Pe viitor s-ar putea să mă înscriu chiar la facultate, dar momentan m-am înscris la master, pentru a putea fi cât mai repede aproape de cei care au nevoie de sprijin. (...) În faţa morţii, nu există atei. Dumnezeu ne aduce la un moment dat în faţa lui“, a explicat Elena Udrea la RTV.

Aplecarea fostului ministru spre religie a început să fie subliniatş din vară, când Udrea explica faptul că ţine post. 

„Este o nouă zi de care ne putem bucura! Aţi zâmbit când v-aţi trezit? Aţi mulţumit lui Dumnezeu (sau Universului, Energiei Universale) care ne da ocazia de a fi şi astăzi fericiţi?  În capitolul 9 din Sistemul Maestrului, Haanel spune că cele trei lucruri care ne fac fericiţi sunt Sănătatea, Bogăţia şi Iubirea. Toţi vrem să fim sănătoşi pentru că nu se poate să fii fericit dacă ai o suferinţa a trupului, toţi vrem să fim bogaţi, chiar dacă pentru fiecare bogăţia poate însemna mai mult sau mai puţin, poate fi mai degrabă materială sau spirituală,(dar toţi dorim să ne putem satisface nevoile materiale)şi, toţi vrem să fim iubiţi şi să iubim. Sentimentul de iubire poate fi manifestat faţă de orice, fiinţe ori lucruri, important este să ne facă să vibram pentru că, cu cât emanam mai multă iubire cu atât se întoarce înzecit la noi“, scria Elena Udrea, pe pagina sa de Facebook, la 3 august.

În prima zi din postul Sfintei Marii, Udrea a făcut meditaţie, a citit Primul Paraclis al Maicii Domnului, a băut cafea cu lapte de migdale şi a mâncat prune şi pepene.

„Întorcăndu-mă la lucrurile importante, celor care mă întreabă cum ar fi o zi de Post în înţelegerea mea, o descriu pe cea de astăzi: -citesc Primul Paraclis al Maicii Domnului, am făcut 15-20 minute de meditaţie, o să fac o faptă bună, am băut dimineaţă cafea cu lapte de migdale şi am mâncat prune deshidratate, la prânz pepene roşu, mai târziu tot pepene roşu, multă apa plată şi am mâncat prune deshidratate“, scria Elena Udrea, pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie