Elena Lasconi, după tragedia în cazul tinerei ucise de urs: „Curând ne trezim cu ursul în Piața Victoriei”

0
Publicat:

Preşedintele USR Elena Lasconi atrage atenţia că actuala legislaţie leagă de mâini şi de picioare autorităţile locale atunci când urşii intră în comunităţi, motiv pentru care consideră că orice modificare a legii ar trebui să stabilească atribuţii clare pentru primar în astfel de situaţii.

Elena Lasconi, președinta USR FOTO: Inquam Photos

Președintele USR și totodată primar al municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, consideră că în cazul tinerei care a murit după ce a fost atacată de urs viaţa omului este mai presus de orice. Iar orice modificare a legii ar trebui să stabilească atribuţii clare primarului

„De ani de zile discutăm despre urşi care vin tot mai aproape de casele noastre. Ni s-a întâmplat şi nouă la Câmpulung. Ursul a ajuns în curtea mea şi în curţile multor câmpulungeni, pe stradă, pe bulevard şi în locurile de joacă. Şi, ca primar, am putut face puţine lucruri. Nu te lasă actuala lege! Din respect pentru viaţă, pentru români, orice modificare a legii ar trebui să stabilească atribuţii clare primarului. Pe cât de mult iubesc animalele, sunt cât se poate de categorică. Dacă ursul apare pe străzile oraşului, în gospodării, cu tot dragul pentru animale, acesta trebuie eliminat. Aşa cum arată legislaţia acum, niciun primar nu o să dea ordin de împuşcare, pentru că riscă dosar penal. Pe legea de acum, în vreme ce ursul se plimbă prin curţile sau chiar casele oamenilor, pe stradă sau în locurile de joacă, primarul trebuie să acţioneze pe paşi. Gradual”, afirmă Elena Lasconi, preşedinta USR.

Președinta USR spune că în momentul de față primarul trebuie să aştepte să se întâmple o tragedie, după care să intervină.

„Cu alte cuvinte, să aşteptăm tragedia ca să putem interveni. Nu! Trebuie schimbat ceva. Trebuie să intervenim imediat atunci când cel mai feroce animal sălbatic din România iese în afara habitatului său natural.  Este multă emoţie pe acest subiect, dar emoţia nu protejează nici oamenii, nici urşii. Avem soluţii raţionale, să discutăm despre ele, pe date şi argumente, nu pe furiile pe care le adună fiecare dintre noi pe subiect. Raţional, ca preşedinte de partid parlamentar, ca primar, cred că primul pas pe care îl putem face este să dăm primarului posibilitatea de a da imediat dispoziţie vânătorului să împuşte sau nu ursul care a intrat în comunitate. Dacă nu facem ceva acum, o să mai moară mulţi oameni şi curând ne trezim cu ursul în Piaţa Victoriei. De aceea solicit celorlalte partide parlamentare să susţină propunerea USR de a-i da primarului dreptul de a interveni, fără să rişte dosar penal, atunci când urşii intră în comunitate. Viaţa omului e sfântă!”, susţine Elena Lasconi, preşedintă USR.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”