Elena Băsescu: Victor Ponta înjură şi jigneşte când nu ştie ce să facă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Băsescu

Europarlamentarul Elena Băsescu a declarat că rezoluţia adoptată în PE privind libera circulaţie este o lecţie bună pentru Guvernul de la Bucureşti despre cum poate fi protejată imaginea României în UE. EBA a adăugat că Victor Ponta înjură şi jigneşte când nu ştie ce să facă.

„Am susţinut această rezoluţie pentru că ea întăreşte un principiu fundamental: toţi cetăţenii europeni sunt egali şi beneficiază de aceleaşi drepturi şi obligaţii în cadrul UE. Totuşi, este o lecţie foarte bună pe care o primeşte guvernul socialist de la Bucureşti privitor la ce trebuie făcut, cum trebuie procedat pentru ca imaginea României în Eruopa să fie apărată şi protejată correct“, a spus Elena Băsescu.

Ea a folosit acest prilej pentru a lansa un atac la adresa premierului Victor Ponta.

„Rezoluţia este o dovadă că dialogul şi respectarea principiilor şi valorilor europene sunt mai eficiente decât logica strâmbă a premierului Ponta care, atunci când nu ştie ce să facă, începe să înjure şi să jignească. Pe de altă parte, sper că toţi politicienii europeni vor înţelege că retorica etnică este o mare greşeală şi nu serveşte construcţiei Europei unite“, a precizat Elena Băsescu.

Rezoluţia a fost propusă de eurodeputaţi din mai multe grupuri europene. Dintre europarlamentarii români au participat Marian-Jean Marinescu şi Elena Băsescu din partea PPE şi Renate Weber din partea ALDE.
Totodată, printre semnatarii rezoluţiei, care condamnă atacurile la libera circulaţie a cetăţenilor europeni, s-a aflat şi europarlamentarul german Elmar Brok.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete