EFOR, după ce ProRomânia primeşte bani de la stat: Subvenţie cu dedicaţie. Amendarea legislaţiei, prin legea finanţării partidelor, nu prin uşa din dos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta, liderul PRoRomânia

ONG-ul Expert Forum reacţionează, după ce Guvernul a acceptat un amendament la buget prin care, doar în 2020, vor primi finanţare de la stat toate partidele care au parlamentari, nu doar cele care au participat la alegerile din 2016. „Amendamentele au fost făcute pe fondul unor negocieri politice, principalul beneficiar fiind Partidul Pro Romania, fapt care poate afecta echitatea şi logica procesului electoral“, arată EFOR.

„Expert Forum îşi arată îngrijorarea faţă de modificarea fundamentală a regulilor de finanţare a partidelor politice prin subvenţii prin intermediul Legii bugetului pe 2020. Am luat la cunoştinţă şi apreciem faptul că limitele maxime ale subvenţiilor au fost reduse pentru anul curent la 181 de milioane de lei. Cu toate acestea, acelaşi act normativ a inclus o modificare prin care subvenţiile se acordă potrivit numărului total de parlamentari înscrişi în fiecare dintre partidele politice la data de 1 ianuarie 2020 şi nu conform numărului de voturi obţinute la alegerile locale şi parlamentare, după cum specifică legea 334/2006 a finanţării partidelor politice.

Art. 47. – Prin derogare de la art. 18 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi art. 19 din Legea nr. 334/2006, în anul 2020 subvenţiile acordate partidelor politice, prevăzute în bugetul Autorităţii Electorale Permanente se acordă pe baza numărului total de parlamentari înscrişi în fiecare dintre partidele politice la data de 1 ianuarie 2020. 

Considerăm că aceste modificări fundamentale referitoare la finanţarea partidelor ar trebui să se realizeze în urma unor dezbateri publice şi prin legea dedicată, nu prin Legea bugetului. Mai mult, amendamentele au fost făcute pe fondul unor negocieri politice, principalul beneficiar fiind Partidul Pro Romania, fapt care poate afecta echitatea şi logica procesului electoral.

Amendamentul introduce reguli la începutul anului electoral fără transparenţă sau consultare publică şi fără a avea toate detaliile privind alocarea fondurilor clarificate.

Dacă partidele parlamentare doresc să modifice regulile privind subvenţiile, reamintim câteva măsuri pe care le-am promovat deja alături de alte organizaţii neguvernamentale, care sunt necesare şi pot ajuta la îmbunătăţirea şi creşterea echităţii procesului de finanţare (www.expertforum.ro/9-reforme-pentru-alegeri-2020/ şi www.expertforum.ro/amendamente-finantarea-partidelor):

  • Plafonarea cheltuielilor pentru subvenţii şi luarea în calcul într-o pondere mai mare a voturilor de la alegerile locale
  • Plafonarea subvenţiilor de stat, prin amendarea articolului 18 (2) din Legea 334/2006 şi a normelor aferente;
  • Scăderea pragului pentru obţinerea de subvenţii la nivel local pentru a ţine cont şi de voturile obţinute la alegerea primarilor şi/sau consilierilor locali – alocarea de fonduri poate porni de la 5 mandate obţinute pentru primar/consilier local.
  • Creşterea ponderii din subvenţie acordată pentru rezultatele obţinute la alegerile locale la 50%

Solicităm abrogarea articolului 47 din Legea 5/2020 şi discutarea oricăror modificări semnificative în domeniu prin dezbatere publică. Mai mult, amendarea legislaţiei trebuie să se realizeze prin legea dedicată finanţării partidelor, nu prin uşa legislativă din dos.

Guvernul a acceptat un amendament la buget prin care, doar în 2020, vor primi finanţare de la stat toate partidele care au parlamentari, nu doar cele care au participat la alegerile din 2016. Decizia e cu dedicaţie pentru ProRomânia.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model