Efectul coronavirus în politică. Ponta cere partidelor să voteze Guvernul Cîţu şi vrea amânarea localelor până în toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul Pro România, Victor Ponta FOTO Inquam Photos / George Calin

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, cere partidelor să voteze Guvernul Cîţu, precizând că este nevoie de un guvern cu puteri depline pentru limitarea efectelor crizei provocare de coronavirus. De asemenea, el cere şi amânarea alegerilor locale până în toamnă şi organizarea acestora împreună cu cele parlamentare.

Victor Ponta a transmis luni, un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care solicită autorităţilor un set de măsuri care trebuie implementate în perioada următoare.  „Pro România propune astăzi tuturor partidelor politice, Guvernului, preşedintelui ţării, instituţiilor publice un set de zece măsuri care trebuie implementate imediat. În primul rând, joi sau când se stabileşte votul, este absolut necesar să avem un guvern cu puteri depline. Dacă va fi un guvern condus de domnul Cîţu, care este deja nominalizat, sigur se pot face propuneri mult mai bune, dar important este să avem acest guvern imediat. Cred că trebuie să lăsăm la o parte orice calcul electoral al PSD, PNL, Pro România şi orice alt partid şi joi să votăm toţi un guvern cu puteri depline care să aibă ca mandat combaterea, luarea tuturor măsurilor pentru limitarea efectelor acestei crize”, a afirmat Ponta. 

Liderul Pro România mai solicită limitarea întrunirilor publice, suspendarea cursurilor la toate unităţile de învăţământ din ţară până la sfârşitul lunii martie, realizarea unui proiect de lege prin care unul dintre părinţii, indiferent că lucrează la o instituţie publică sau una privată are dreptul să stea acasă cu copilul.

De asemenea, Victor Ponta mai solicită limitarea drastică a transportului în comun în această perioadă şi aplicarea legii care permite munca de la domiciliu. Liderul Pro România mai cere Guvernului să interzică exportul de medicamente şi să aplice recomandarea ca toate cheltuielile pentru sănătate să fie deduse din modul cum se calculează deficitul.  

De asemenea, Ponta vrea şi amânarea alegerilor locale până în toamnă. „Mâine vreau să participăm la întâlnirea deja covocată la guvern cu toate partidele politice şi să demarăm imediat proiectul de lege pentru a amânarea alegerilor locale şi realizarea acestor alegeri împreună cu alegerile parlamentare în luna septembrie. Nu mă interesează calcule politice, nu mă interesează cine nu mai are răbdare să fie ales în vreo funcţie pentru că sănătatea noastră, economia, tot ceea ce ne priveşte în viaţa de zi cu zi e mai important”, a mai afirmat liderul Pro România. 

Ponta face un apel pentru ca aceste măsuri să fie adoptate. „Fac încă o dată un apel preşedintelui, Guvernului, Parlamentului, partidelor politice să lase încăpăţânarea, să lase orgoliile, să lase calculele mărunte privind interesul politic şi să adopte aceste zece măsuri, sigur pot fi şi altele pe care le vom spijini”, a mai transmis Ponta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute