Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu rămân cu imunitate până după alegerile prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia juridică a Senatului a decis, marţi, să amâne până după turul II al alegerilor prezidenţiale votul privind încuviinţarea urmăririi penale a senatorilor Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu.

Anunţul a fost făcut de Alin Tişe (PDL), membru al Comisiei juridice, care a precizat că s-a hotărât, prin vot, amânarea unei decizii.

Tişe a precizat că decizia pe ridicarea imunităţii celor doi doi senatori a fost amânată până în 17-18 noiembrie, scrie Mediafax.

Conform sursei citate, amânarea a fost aprobată cu 6 voturi ”pentru” şi 5 ”împotrivă”, motivarea acestei decizii fiind necesitatea solicitării unor date suplimentare de la DNA.

„Au cerut amânare pentru a se cere date suplimentare de la DNA legat de acest dosar. Evident, noi ne-am opus. PSD având 6 voturi, noi fiind doar 5, asta este configuraţia comisiei, s-a amânat pentru data de 17-18 noiembrie, înainte de sesiunea care începe după turul doi”, a declarat Tişe.

El a precizat că solicitarea de amânare i-a aparţinut lui Ioan Chelaru, senator PSD, fără să se facă precizarea despre ce date suplimentare se solicită DNA.

”În opinia noastră erau date suficiente, dosarul era exact cum DNA ni l-a trimis, trebuia să se dea un vot în comisie pentru că dosarul oricum ajungea în plenul Senatului. Noi, cei din opoziţie, practic venim în zadar având în vedere că prin votul majorităţii nu avem nicio şansă să impunem o decizie. Legal era ca azi să dăm acest vot, să lăsăm organele de anchetă să se pronunţe, şi nu să decidem noi cu privire la amânarea acestui dosar. Este responsabilitatea totală a majorităţii”, a mai spus senatorul PDL, citat de Mediafax.

Marţi dimineaţă, Andronescu şi Mihăilescu au fost audiaţi în Comisia juridică a Senatului.

Ecaterina Andronescu a declarat că se consideră nevinovată şi că, dacă ar fi altfel, ar demisiona.„Noi trebuie să acceptăm că unii oameni pot fi nevinovaţi şi că nu trebuie să îi îngropăm de vii”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Şerban Mihăilescu a susţinut după audiere că la dosar nu există probe şi că Eugen Bejinariu a făcut alte declaraţii decât ceea ce susţin procurorii.

„Nu există niciun fel de probe, nu există absolut nimic care să mă lege de acest lucru. Eu am semnat un singur document în septembrie 2003, care a fost aprobat în Guvern în 4 septembrie 2003, iar în 20 octombrie 2003 mi-am dat demisia. După care apar acolo tot felul de poveşti că am determinat pe nu ştiu cine să facă nu ştiu ce. Declaraţiile persoanei determinate contrazic exact acuzaţiile procurorului şi confirmă că nu am avut niciun fel de legătură cu această treabă”, a declarat Mihăilescu.

În noaptea de luni spre marţi au fost reţinuţi în acest dosar primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, precum şi oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru.

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri - senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

Preşedintele Traian Băsescu a avizat în 3 octombrie începerea urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Adriana Ţăcău, Gabriel Sandu, Alexandru Athanasiu Mihai Tănăsescu şi Daniel Funeriu, suspectaţi în dosarul Microsoft fie de luare de mită, fie de abuz în serviciu.

Deputaţii au aprobat, în 13 octombrie, cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul deputatului independent Valerian Vreme. Rămas fără imunitate parlamentară, Vreme va fi cercetat penal de procurorii DNA.

Citeşte şi:

Averile miniştrilor acuzaţi de corupţie în dosarul „Microsoft”

Cei nouă miniştri din Guvernul Năstase şi Guvernele Boc 1, 2 şi 3, suspectaţi de corupţie în dosarul „Microsoft”, deţin averi impresionante. În cazul în care Parlamentul va aviza urmărirea penală a foştilor demnitari, anchetatorii le vor lua la puricat şi averile.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție