După 66 de ani de căsătorie, Ion Iliescu îşi distruge albumele de familie. Care este motivul deciziei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 66 de ani de căsătorie, Nina Iliescu, soţia fostului preşedinte Ion Iliescu i-a cerut acestuia să distrugă albumele de familie.

„Nu sunt fotogenic şi nici telegenic. Oricum, nu mă preocupa imaginea, deşi alţii fac adevărate maladii pentru imaginea lor. Soţia mi-a şi spus că avem acumulate foarte multe fotografii acasă şi că trebuie să le distrugem, că să nu rămână după aceea ticăloşilor care să le folosească în fel şi chip”, a declarat Ion Iliescu, potrivit stirilekanald.

„Ne înţelegem din ochi sau chiar anticipat, ea având o adevărată premoniţie în ceea ce mă priveşte. pentru mine, soţia nu este numai omul iubit, cel mai apropiat, loial şi devotat, dar şi cel mai bun prieten şi sfătuitor. Ne completăm. Ea are multe calităţi care mie îmi lipsesc: o intuiţie extraordinară şi un fler deosebit la oameni. Este mai intransigenţă şi neiertătoare cu cei care îi înşală bunăcredinţă. Am petrecut împreună multe clipe frumoase, am avut satisfacţii şi împliniri, dar am înfruntat împreună şi momente deosebit de dificile, ceea ce ne-a apropiat şi ne-a călit. Este, fără îndoială, omul de lângă mine cel mai drag şi pretios”, a mai spus acesta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort