Drept la replică al USR Vrancea referitor la ultima şedinţă a conducerii locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea USR Vrancea a prezentat un drept la replică în ceea ce priveşte materialul referitor la ultima şedinţă a acestei structuri, în urma căruia unul din liderii locali şi-a dat demisia din partid.

Redăm dreptul la replică al USR Vrancea: 

Articolul conţine mai multe informaţii neadevărate cu privire la ceea ce s-a întâmplat în cadrul şedinţei Biroului Judeţean Vrancea, care a avut loc sâmbătă, 11 ianuarie, între orele 10.30 şi 14.00, în condiţii de

transparenţă, în prezenţa mai multor membri USR, în afara membrilor biroului.

Astfel, menţionăm că domnul Costică Trifan nu putea fi exclus din partid, deoarece nu era membru USR. În cadrul şedinţei Biroului Judeţean s-a analizat intenţia de intrare a acestuia în partid şi, în urma dezbaterilor, majoritatea a hotărât să nu îi acorde derogarea pentru admitere, necesară potrivit Regulamentului de Admitere a Membrilor, în cazul aplicanţilor cu istoric politic. Legat de conexiunea cu excluderile din Biroul Naţional, acesta este o asociere forţată, speculativă, fără legătură cu situaţia reală. Prezenţa

în şedinţa Biroului Judeţean a domnului Liviu Mălureanu, vicepreşedinte al partidului şi membru al Biroului Naţional, originar din judeţul Vrancea, a fost prilejuită de alte discuţii cu membrii prezenţi, în

afara ordinii de zi a şedinţei.

Din păcate, singura informaţie corectă din articolul menţionat este că domnul Alexandru Tătăruş şi-a dat demisia din motive personale, fapt pe care îl regretăm. Menţionăm că redacţia Adevărul nu a contactat niciun reprezentant al Biroului Judeţean al USR Vrancea pentru verificarea informaţiilor.

Considerăm că publicarea unor informaţii „pe surse", fără verificarea acestora şi fără respectarea principiului „audiatur et altera pars", nu face decât să slăbească încrederea publică într-o instituţie media serioasă şi respectată. În măsura în care mai există aspecte de clarificat referitoare la activitatea USR Vrancea, vă stăm la dispoziţie cu aceeaşi deschidere şi transparenţă ca şi până acum.”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile