Dragnea: Va fi respectată ţinta de deficit de 3% pentru 2018; bugetul ar putea fi adoptat în primele zile ale lui decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, luni seară, după o întâlnire la Vila Lac 1 la care au participat preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, premierul Mihai Tudose şi alţi membri ai Guvernului, că bugetul pe 2018 va respecta ţinta de deficit de sub 3% şi că rectificarea bugetară va fi pozitivă.

„Vestea bună este că se respectă ţintele de deficit sub 3% pentru anul 2018. s-a discutat şi despre rectificare, care va fi pozitivă. Şi pentru acest an deficitul va fi sub 3%” a spus Dragnea.

În ceea ce priveşte momentul defintivării proiectului de buget, Liviu Dragnea a precizat că poate fi asumată o mică întârziere astfel încât toate măsurile decise să poată fi adoptate.

„Eu cred că în cursul lunii noiembrie proiectul de buget va fi depus la Parlament, astfel încât la sfârşitul lui noiembrie sau în primele zile ale lui decembrie să fie adoptat. Sigur că depinde şi de avizul de la CSAT, care nu cred că o să întârzie", a subliniat preşedintele PSD.

El a spus că alte teme de discuţie au fost propunerea premierului Mihai Tudose privind implicarea unei companii de stat româneşti în achiziţionarea unei companii de energie din R. Moldova, care are susţinere politică, pentru că este o măsură economică bună.

De asemenea,  conform lui Dragnea, a fost analizată şi o primă strategie de finanţare pentru marile lucrări de infrastructură, el anunţând că for avea loc întâlniri tehnice cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi ai Băncii Europene de Investiţii.

„Ministrul Stroe ne-a prezentat câteva proble identificate în calea ferată şi din păcate nu sunt probleme simple, nu sunt probleme uşoare”, a adăugat liderul social-democrat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG