Dragnea, reacţie la criticile lui Iohannis: Probabil că numai cei care iau case de la stat prin fals pot sta la conducerea statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a reacţionat, vineri, la criticile preşedintelui Klaus Iohannis, care a declarat că o persoană cercetată penal nu are ce căuta în conducerea statului, spunând că probabil numai cei care iau case de la stat prin fals pot sta acolo.

  „El vede şi ştie bine, e la curent demult cu asta. Nu a spus nimic nou. Probabil că numai cei care iau câteva case de la stat prin fals pot sta acolo (în conducerea statului - n. red.)”, a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că rezoluţia adoptată de Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD la Băile Herculane nu este îndreptată împotriva lui Klaus Iohannis.

Răspunzând unei întrebări, liderul PSD a mai spus că la şedinţa CExN de vineri nu s-a discutat despre luarea unor măsuri împotriva şefului statului. „N-am luat în calcul şi nu luăm în calcul măsuri împotriva preşedintelui”, a adăugat Dragnea.

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat pentru prima oară vineri, la Göteborg, în Suedia, la noul dosar penal deschis de DNA împotriva lui Liviu Dragnea, spunând că persoanele cercetate penal nu au ce căuta în conducerea statului.

„Eu m-am exprimat de foarte multă vreme: din capul locului, persoane care au fost condamnate penal sau care sunt cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului. Punct!”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

DNA a anunţat, luni, că a început urmărirea penală a liderului PSD, Liviu Dragnea, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice, prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru favorizarea dirmei Tel Drum.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”