Dragnea: Iohannis a pus sistemul pe mine şi îmi cere demisia. Asta e plăcerea lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că problemele sale penale survin din faptul că preşedintele Klaus Iohannis „a pus o parte din sistem pe el“. Ieri, şeful statului i-a cerut demisia lui Dragnea din fruntea Camerei Deputaţilor, întrucât, din postura de al treilea om în stat, face România de râs în străinătate cu problemele sale penale.

„Nu e prima dată când (Klaus Iohannis - n.r) îmi cere demisia. Are această plăcere. Mai pune câte o parte din sistem pe mine şi iar îmi cere demisia. Aşa se lucrează. Se pare că e o colaborare bună PNL-DNA, pe care am văzut-o la şueta GDS“, a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD a anunţat că la parada de 1 Decembrie nu va sta alături de şeful statului, la Arcul de Triumf, ci va merge undeva în ţară.  „Nu accept invitaţia preşedintelui Iohannis pentru că nu cred în ea“, a spus Dragnea. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seară, faptul că Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, trebuia să demisioneze din această funcţie din momentul în care a început să aibă probleme cu legea.

„Este greşit ca în conducerea statului să ajungă oameni cu probleme penale, fiindcă acesta este rezultatul. Ei ajung acolo şi vor să-şi apere pielea proprie, nu pielea românului şi atunci apar astfel de situaţii de tip circ, când oameni în toată firea vin şi statuează prostii de tipul statului paralel, se victimizează şi aşa mai departe, când de fapt scopul lor este doar de a-şi proteja propria persoană”, a afirmat preşedintele.

Te-ar putea interesa şi:

Iohannis îi cere din nou demisia lui Dragnea: Nici nu trebuia să ajungă în funcţie. Acest tip de circ cu victimizări nu face bine democraţiei

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete