Dragnea, după CEx: „Nu mă interesează ordonanţa pe amnistie. Vor s-o dea la Guvern, s-o dea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, după victoria înregistrată în şedinţa CEx, că va continua lupta cu statul paralel pentru „a zdrobi acest sistem odios care distruge vieţi în România“

Liviu Dragnea, la ieşirea din şedinţa CEx:

Au vorbit foarte mulţi colegi despre celebra scrisoare a Grupului de iniţiativă. S-au spus păreri, puncte de vedere, controverse, unii colegi s-au completat, alţii s-au contrat. Nu sunt de acord cu ideea că e prima şedinţă în care se discută serios în PSD. Am avut multe şedinţe în care s-a discutat ore în şir. Avem un mandat destul de serios din partea cetăţenilor pentru a duce până la capăt angajamentul de a avea un stat de drept corect. Unii colegi au spus să nu facem niciun vot, dar eu nu am fost de acord, pentru că s-a minţit prea mult în aceste zile, s-a manipulat prea mult. Mulţi dintre colegii mei din judeţe m-au sunat de la întâlnirile cu primarii şi au pus telefonul pe şpicăr. Cei mai mulţi mi-au cerut să nu renunţ la funcţia de preşedinte.

Unul dintre motivele scisorii era că am deschis prea multe fronturi cu Klaus Iohannis, un iubitor de PSD, cu SRI, cu SPP şi cu #Rezist. Am spus că eu niciodată nu voi putea să accept ca PSD să devină sau să redevină o unealtă a acestui sistem odios. Am spus că atât cât voi mai fi în această funcţie voi face tot ce pot pentru a zdrobi acest sistem odios care distruge vieţi în România. Un coleg mi-a spus că a citit scrierile lui Sun Tzu, Arta Războiului. Şi eu le-am citit. Acolo spune să nu deschizi multe fronturi. Nu noi le-am deschis, ci alţii le-au deschis împotriva noastră. 

Un alt motiv a spus că eu sunt vulnerabil. I-am spus să-mi răspundă dacă eu de mâine nu mai exist, nu mai am CNP, de a doua zi, acest sistem, aceste instituţii o să ia în braţe PSD-ul, o să sprijine finalizarea legilor Justiţiei? Nu. Legile Justiţiei, Codruile Penale, modificate în lumina CCR şi deciziilro CEDO, odată intrate în vigoare, îi fac pe toţi să plătească. I-am întrebat dacă vor ca în continuare un om să fie condamnat pentru că a îndemnat lumea să iasă la vot. N-am primit răspuns la această întrebare. 

Nu am cedat la legea lobby-ului. Este luată exact din legea din Austria. Legea off-shore a fost adoptată în Comisie la Senat, luni intră în plen la Senat, miercuri vrem să intrăm la votul final din Camera Deputaţilor. Nu am cedat cu privire la condiţiile puse în acea lege, avantajoase pentru statul român. 

Am discutat despre amnistie şi graţiere. Pe mine nu mă mai interesează ordonanţa pe amnistie. Vor s-o dea la guvern, s-o dea. Nu vor, să nu o dea. Unii colegi au făcut presiuni să fie dată OUG. Viorica Dăncilă a rezistat. Însa în acealşi timp nimeni nu a răspuns la o întrebare esenţială: ce facem cu probele obţinute nelegal care a făcut ca foarte mulţi români să fie condamnaţi nelegal. Dacă răspunsul este amnistie prin OUG, Guvernul să dea. Dacă răspunsul este lege în Parlament, susţin. 

O precizare aritmetică: 64 de mebri prezenţi cu drept de vot: 56 de colegi au votat pentru susţinerea mea, 8 voturi împotrivă şi o abţinere a domnului Petrea. Sau 55 cu 8 cu 1. 

Domnul Florea a cerut excluderea Gabrielei Firea din aprtid. Am refuzat să supun al vot. 

Jurnalist: Paul Stănescu riscă remanierea?

I-am consultat pe colegi. Aproape în unanimitate au spus că după referendum. Doamna Dăncilă începuse o evaluare. Uan din calităţile obligatorii pe care trebuie să le aibă membrii Guvernului trebuie să fie buna comunicare. Nu este un moft, este o obligaţie. Miniştrii cărora le e frică să meargă la emisiuni nu pot face parte din Guvern. Eu nu mai pot să fiu purtătorul de cuvânt al ministerelor. Dacă iau decizii proaste, să-şi asume.

Doamna Dăncilă are susţinere advs?

Dragnea: Doamna Dăncilă este o persoană onestă. Grija ei a fost păstrarea guvernării. Foarte bine a procedat că nu a ieşit. Are susţinerea mea totală. 

Dacă se continuă cu atacurile la dvs mergeţi cu excluderi?

Problema nu e la mine. Nu mi-a fost uşor azi să blochez acea iniţiativă. 

De ce nu aţi venit însoţit de miniştri?

Nu am vrut să fim acuzaţi de plagiat. 

Cum aţi explicat colegilor acea fotrografie cu statul paralel?

Statul paralel? Vezi să nu te certe la post ( către reporterul Digi 24- n.r). A continuat şirul de poze pe care le continuă un turnător. N-am ascuns că am participat la întâlniri la care au participat la zeci de întâlniri. Ponta a numit-o şi în mandatul meu de preşedinte PSD Kovesi a plecat de la DNA. Maior este arhivarul de serviciu.Eu i-am cerut să dea toate pozele. Pe canapeaua aia au stat mulţi.

Plecaţi mai puternic?

Plec mai gras. Nu plec din ţară. 

Cum vedeţi punerea sub acuzare a şefilor Jandarmeriei?

Convingerea mea e că jandarmii au acţionat legal. Această acţiune a Parchetului general are ca obiectiv timorarea forţelor de ordine din România. N-am văzut o grabă îi ai ancheta pe cei care au distrus, pe cei care au lovit, pe cei care au fost violenţi. 

Care a fost poziţia doameni Dăncilă pe amnistie?

E o prostie să spui că un membru al Guvernului riscă un dosar penal dacă dă o OUG. Doamna Dăncilă a spus un lucru normal: că nu se poate discuta acum despre amnistie pentru că Guvernul are alte priorităţi. Nu a respins ideea, dar a spus că dacă ministrul Justiţiei prezintă un punct de vedere, atunci discutăm în partid şi în coaliţie. Eu nu am presat-o şi nu pot să o presez. Eu nu-mi permit să mă port urât cu o doamnă. 

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”