Dragnea, despre numărătoarea paralelă: Folosim şi la parlamentare sistemul de la referendum, legea ne dă voie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea (dreapta) și premierul Victor Ponta

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că la alegerile parlamentare USL va folosi acelaşi sistem de numărare paralelă a voturilor pe care l-a utilizat la referendumul din iulie pentru demiterea preşedintelui Băsescu.

Întrebat cum vede faptul că DNA a declanşat urmărirea penală pentru 67 de persoane, între care preşedinţi de secţii de votare, pentru momentul referendumului de demitere a preşedintelui din 29 iulie, Dragnea a răspuns: "Preşedinţii de secţie nu sunt membri ai vreunui partid, nici măcar ai PSD. Eu nu am vorbit cu niciun preşedinte de secţie despre absolut nimic. Nu am comunicat cu ei", potrivit Mediafax.

Liderul PSD spune că grav este că apare bănuiala că disputele politice se rezolvă prin mijloace penale. "Ceea ce mi se pare foarte grav este că apare bănuiala că disputele politice se rezolvă prin mijloace penale, ceea ce este foarte grav într-o ţară democratică (?) Eşti un om politic la un anumit nivel în România lui Băsescu treci prin astea, asta-i viaţa", a mai afirmat secretarul general al PSD.

Întrebat dacă acest sistem de numărare paralelă va fi folosit şi la alegerile parlamentare din 9 decembrie, liderul social-democrat a răspuns: "Bineînţeles că o să-l aplicăm, pentru că toate partidele fac numărătoare paralelă, transmiterea rezultatelor numărătorii paralele prin sms, prin telefonie voce, prin web, prin porumbei călători are mai puţină importanţă. Faptul că poţi să faci numărătoare paralelă este stipulat lege şi are dreptul fiecare partid, chiar şi cele care nu-l susţin pe Traian Băsescu".

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendum, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-au ajutat pe Liviu Dragnea.

Dintre acestea, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), 49 au fost preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prevăzută de art. 26 Cod Penal raportat la art. 55, pct. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €