Dragnea ameninţă cu Codul Penal „anumiţi ziarişti“ şi „cetăţeni“ care au vorbit despre desfiinţarea sau naţionalizarea Pilonului II de pensii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PSD Liviu Dragnea a ameninţat luni „anumiţi ziarişti” şi „anumiţi cetăţeni” care au vorbit în ultimele zile despre o intenţie a Guvernului de a desfiinţa Pilonul II de pensii cu un articol din Codul Penal, care prevede până la 5 ani de închisoare pentru „comunicarea sau răspândirea de ştiri, date sau informaţii false care pun în pericol securitatea naţională”.

Când jurnaliştii l-au întrebat pe Liviu Dragnea cum comentează informaţiile legate de o posibilă modificare a legislaţiei privind Pilonul II de pensii, liderul PSD a început să citească din Codul Penal. 

„Prieteneşte, noi nu o să facem aşa ceva, dar am văzut că dl Orban s-a specializat în a face plângeri penale, zice aşa, articolul 278 din Codul Penal: Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.Iar informaţiile privind o desfiinţare sau naţionalizare a Pilonului II de pensii pot destabiliza economic şi social România şi pot aduce atingere securităţii naţionale”, a argumentat şeful PSD.

Întrebat concret la cine se referă, Dragnea a răspuns: „în anumite posturi de televiziune, anumiţi ziarişti, anumiţi cetăţeni vorbesc în ultimele zile de intenţia guvernului de a desfiinţa Pilonul II de pensii, la asta m-am referit”.

La insistenţele ziariştilor, Liviu Dragnea a susţinut că nu a „ameninţat” pe nimeni, ci doar a făcut o referire la „o prevedere în Codul Penal”. 

„Vă rog să rămâneţi cât e posibil sau cât sunteţi lăsaţi ancoraţi în realitate şi în programul de guvernare”, a încheiat Dragnea. 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că nu ştie ce a zis preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu, referitor la faptul că proiectul privind suspendarea plăţilor pentru Pilonul II a fost publicat din greşeală, dar că se analizează această variantă. Dragnea a susţinut că în Guvern, în coaliţie sau în partid nu s-a discutat şi nu se va discuta despre defiinţarea Pilonului II de pensii sau înlocuirea contribuţiilor la acesta.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”