Dosarul deputatului fugar Marko Attila a fost restituit ministerului Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marko Attila FOTO Adevărul

Conducerea Camerei a transmis luni că dosarul deputatului Marko Attila în care se ceruse arestarea sa preventivă a fost restituit Ministerului Justiţiei. Deputatul a trimis o scrisoare conducerii Camerei în care cerea să i se trimită o copie a dosarului.

„Comisia juridică, prin preşedintele său, a spus foarte clar că aceste dosare au fost restituite la Ministerul Justiţiei, mai ales că ştim foarte bine comisia a şi dat un aviz favorabil, şi nu le mai au la dispoziţie. Procedura prevede ca, în momentul în care comisia îşi face raportul, printr-un proces verbal, ele sunt restituite, documentele nu mai sunt la Camera Deputaţilor. Dacă dorea să le vadă, trebuia să vină în termenul legal convenit de către Comisia juridică”, a explicat, luni, secretarul Camerei, deputatul Marcel Ciolacu, după şedinţa Biroului Permanent.

Marko Attila Gabor a transmis o scrisoare Biroului Permanent în care roagă conducerea Camerei să îi pună la dispoziţie întreg dosarul transmis împreună cu scrisoarea ministrului Justiţiei, în vederea identificării "existenţei suspiciunii rezonabile a solicitării Parchetului de încuviinţare a arestării preventive".

Deputatul UDMR a mai precizat că, în data de 2 decembrie 2014, Comisia juridică nu a întrunit numărul necesar de voturi şi nu a formulat o propunere de încuviinţare a arestării sale preventive însă, în data de 2 decembrie, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat cu majoritate de voturi hotărârea prin care încuviinţează arestarea preventivă.

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat pe 3 decembrie, cu 171 voturi pentru şi 111 împotrivă, cererea ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive adeputatului UDMR Marko Attila Gabor.

În 10 februarie, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că nu ştie unde se află deputatul Marko Attila, arătând că nu este oportun să se facă negocieri, atât timp cât orice stat UE este obligat să respecte normele europene în ce privesc solicitările venite de la un oricare altă ţară membră.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"