Dîncu: „În această coaliţie sunt mai importante ţintele decât persoanele. Nu cred că vom fi afectaţi dacă va fi o schimbare în PNL”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, este de părere că actuala coaliţie de guvernare nu va fi afectată în cazul unei schimbări a conducerii Partidului Naţional Liberal (PNL), în contextul în care o parte din liderii liberali sunt nemulţumiţi de Florin Cîţu, actualul preşedinte al formaţiunii.

Întrebat despre o eventuală schimbare la conducerea PNL, Vasile Dîncu a transmis că în coaliţia de guvernare sunt mai importante „ţintele decât persoanele”.

„Cred că în această coaliţie sunt mai importante ţintele decât persoanele, aşa încât eu cred că nu vom fi afectaţi dacă va fi o schimbare în politica partenerilor noştri de guvernare din acest moment, a PNL. Cred că ne-am asumat cu toţii aceste obiective şi cu siguranţă că le vom duce mai departe, indiferent cine este la conducere", a afirmat ministrul, joi, la Cluj-Napoca.

Peste jumătate din preşedinţii de organizaţii judeţene PNL, prim-vicepreşedinţii şi mai mulţi vicepreşedinţi s-au coalizat pentru a-i cere demisia lui Florin Cîţu, potrivit informaţiilor „Adevărul”. Susţinătorii revoltei din PNL vor să-i ceară lui Florin Cîţu să facă un pas în spate.

 În caz de refuz, liderii PNL iau în calcul cazul să meargă pe varianta convocării unor şedinţe succesive care să ducă spre un Congres Extraordinar şi chiar să îl susţină la şefia partidului pe Nicolae Ciucă, actualul prim-ministru. 

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model