Diana Şoşoacă, despre sancţionarea sa: Deschide calea unei dictaturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diana Şoşoacă FOTO Diana Şoşoacă

Senatoarea Diana Şoşoacă critică acuzaţiile aduse de către colegii săi din Senat şi decizia de sanţionare a sa şi spune că acest lucru „deschide calea unei dictaturi”.

Senatoarea nu este de acord cu acuzaţiile aduse şi a anunţat că va contesta decizia. 

„Ce s-a întâmplat în cazul meu este un precedent periculos. De ce? Această sancţiune, raportat la declaraţii şi opinii politice pentru că încalcă dispoziţiile constituţionale şi ale legii 96/2006 cu privire la statutul parlamentarilor deschide calea unei dictaturi”, a declart senatoarea Diana Şoşoacă în Parlamentul României. 

Biroul Permanent al Senatului a sancţionat-o pe Diana Şoşoacă cu avertisment scris în urma raportului depus de Comisia Juridică privind „abaterile de la deontologia parlamentară”. Sesizarea împotriva Dianei Şoşoacă a fost depusă de PNL, la iniţiativa Alinei Gorghiu.

Potrivit raportului depus la Comisia Juridică conduit senatoarea „nu a fost una care să onoreze demnitatea funcţiei”.

Comisia juridică a Senatului a propus sancţionarea Dianei Şoşoacă pentru nepurtarea măştii în sala de plen, pentru discurs homofob şi extremist, dar şi pentru încălcarea legilor şi a „normelor de bun-simţ”.

Mai multe pentru tine:
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Filmul românesc care a detronat toată industria cinematografică de pe Netflix. Toată lumea e în șoc
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Semnalele urgente pe care ți le dă corpul când ești deshidratat, deși nu îți este sete. Sunt ignorate de majoritatea oamenilor